home CORUPTIE, POLITICA Gabriela Firea: Să vină un expert internaţional, să verifice softul STS!

Gabriela Firea: Să vină un expert internaţional, să verifice softul STS!

Share

Gabriela Firea tot nu s-a dezmeticit din pumnul primit la alegerile locale pentru Primăria Bucureşti şi continuă să evolueze prin constelaţiile propagandei PSD.

Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea continuă să se vaite că a fost „furată” chiar și după două săptămâni de la alegeri. Duminică seară, la România TV, a susținut că și softul STS a avut probleme.

„Mai nou, de la avocații care lucrează acum pentru a se află adevărul la Sectorul 1, aflăm că au fost în multe secții de votare clone ale softului care practic au făcut posibil că persoane bine insurubate, în noaptea alegerilor și ulterior, să modifice cifre în avantajul celorlalți candidați, atât la primar general, cât și la primari de sectoare. Cui folosește acest furt? Este evident. Folosește actualei puteri care a vrut să aibă în aceeași mâna politică și președinția țării și Guvernul și Primăria Capitalei”, a declarat Firea.

„Eu cred că în acest moment România este la o răscruce din punct de vedere democratic (…) Inclusiv solicităm o expertiză independența europeană pentru softul STS care a fost folosit de către AEP, pentru că practic STS-ul a asigurat suportul tehnic logistic, dar practic AEP-ul a fost cel care a folosit softul. (…) Dacă s-ar acceptă să vină un expert internațional să verifice softul, să verifice aceste neconcordanțe între procesele verbale de la secțiile de votare și ce este pe site-ul AEP, să vadă imaginile, eu va spun că ar trebui să fie anulate alegerile, probabil nu doar în București, probabil și în alte zone ale țării”, a mai spus Firea.

„În ciuda furtului masiv, diferența nu este foarte mare între mine și cel care teoretic a câștigat. Cetățenii trebuie să știe adevărul, chiar dacă parcursul meu politic a fost deviat de furtul înregistrat la vot în București. Din respect pentru bucureșteni, trebuie să se afle adevărul. Dacă nu, întotdeauna va fi o pată.

Ne vin tot mai multe informații, nu numai de la sectorul 1, ci și de la celelalte sectoare. S-au verificat toate copiile proceselor verbale de la secțiile de votare din muncipiul București după noaptea alegerilor. Sunt foarte multe erori semnalate. Procese verbale semnate în alb și care au fost completate ulterior de șefii secțiilor – membrii PNL.

De asemenea, procese verbal modificate au fost scrise cu pixul și ulterior îngroșate cu carioce, modificări de sute de voturi între ceea ce figura pe procesul verbal la o secție și la aceeași secție ce apărea pe site-ul AEP”, a mai pretins Firea.

„Nu vom ști niciodată ce s-a întâmplat în mod real. Rămâne să considerăm că în România nu se mai pot organiza alegeri liberi. Rămânem să fim îngrijorați pentru ceea ce va întâmplă la alegerile palrmantare. Acesta a fost doar un exercițiu. Acum un fel de repetiție cu costume. La parlamentare vor dori să fure și mai mult astfel încât să-și asigure prin fraudă o majoritate prin fraudă”, a mai spus Gabriela Firea.

Firea a mai acuzat că nu numai PNL, ci și USR PLUS au fost implicate în furturi.

„Dacă era cineva de la PSD, era lumea în stradă. Fiind de la USR-PLUS, nu iese nimeni în stradă. Ne-am obișnuit. Dacă fură ei e bine”, a reacționat Gabriela Firea.

Firea a cerut apoi anulaera alegerilor și reluarea acestora cu ocazia parlamentarelor.

Share