FSB se face de râs, însăilând o poveste despre asasinarea Dughinei, de către Ucraina

Share

FSB să o servită penibilă, despre cazul asasinării Dariei Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, ideolog al Kremlinului.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) afirmă că asasinatul a fost executat de o femeie, membri a serviciilor secrete ucrainene, care ar fi planificat atentatul timp de o lună și ar fi reușit imediat după comiterea lui să părăsească Rusia, către Estonia, relatează Reuters și CNN, citând agențiile de presă ruse.

Potrivit FSB, ”crima a fost pregătită și comisă de serviciile secrete ucrainene”, iar autorul ei ar fi fost identificat drept un cetățean ucrainean, Natalia Vovk, născută în 1979.

Aceasta ar fi sosit în Rusia, pe 23 iulie 2022, împreună cu fiica sa, Sofia Șaban, născută în anul 2010.

”În ziua crimei, Vovk și Șaban au participat la festivalul de muzică și literatură ‘Tradiții’, unde Daria Dughina a fost prezentă, ca oaspete de onoare”, a stabilit serviciul secret rus.

”Pe 21 august, după explozia amorsată de la distanță, asupra autoturismului Toyota Land Cruiser (sic!) condus de Dughina, Vovk și fiica sa au plecat (din Rusia), prin regiunea Pskov, către Estonia”, detaliază FSB.

Daria Dughina a explodat cu un Land Rover Prado.

Pentru a-și planifică crima și a culege informații despre stilul de viață al Dariei Dughina, Vovk a închiriat un apartament la Moscova, în aceeași clădire unde locuia și victima.

În spionarea Dariei Dughina, agenta ucraineană a folosit și un autoturism Mini Cooper, căruia i-a schimbat mai multe plăcute de înmatriculare.

Astfel, potrivit FSB, la intrarea în Rusia, vehiculul avea un număr de înmatriculare al ‘Republicii Populare Donețk’ (provincie separatistă pro-rusă, din estul Ucrainei, n.red.), la Moscova a circulat cu un număr kazah, iar la ieșirea din Rusia vehiculul avea un număr ucrainean.

Basmul scris de FSB nu se leagă. În primul rând, dacă a ştiu în timp real aşa de bine ce era cu această femeie, este inexplicabil că FSB nu a intervenit, ca Vovk să fie arestată.

În al doilea rând, este puţin probabil ca Natalia Vovk să fi venit în Rusia, într-o misiune de risc maxim, cu fiica ei. În fine, nu cu o Toyota Land Cruiser a sărit în aer Daria Dughina, aaşa cum se ştie bine în mediul public.

Share