Franţa îşi va consolida prezenţa militară în România, în cadrul NATO, prin desfăşurarea în săptămânile următoare a unei companii de vehicule blindate de infanterie şi a unei divizii de tancuri Leclerc, a anunţat ministrul francez al Apărării, relatează AFP.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că decizia preşedintelui francez Emmanuel Macron, de a consolida prezenţa militară a acestui stat, în România, reprezintă ”un gest important pentru Flancul Estic al NATO, semn al solidarităţii Aliate”.
Decizia preşedintelui francez Emmanuel Macron, de a ”consolida poziţia defensivă (n.r. franceză) pe Flancul Estic al Europei”, a fost luată ”având în vedere situaţia de pe Flancul Estic al NATO” şi ”violenţa luptelor din Ucraina”, a declarat Sébastien Lecornu, în timpul unei audieri în Parlament.
Cu câteva săptămâni înainte de lansarea invaziei ruse în Ucraina, Franţa trimisese deja aproximativ 1.000 de soldaţi în România, ca parte a eforturilor de întărire a Flancului Estic al Alianţei Nord-Atlantice.
