Foreign Policy aminteşte că, încă de la încercarea eșuată a Rusiei de a cuceri Kievul și de a instala un guvern marionetă, în primele zile ale războiului, perspectiva unei înfrângeri a Kremlinului, în Ucraina, a crescut.
Ceea ce este surprinzător, după aproape un an de război, este absența aproape completă a oricărei discuții în rândul politicienilor, al factorilor de decizie, al analiștilor și al jurnaliștilor despre consecințele înfrângerii pentru Rusia.
Aceasta este o lipsa periculoasă de imaginație, având în vedere perspectiva prăbușirii și dezintegrării Rusiei, arată prestigioasa revista Foreign Policy, într-o amplă analiză.
Într-adevăr, combinația dintre un război eșuat, pe plan extern, și un sistem fracturat și tensionat pe plan intern, face ca o erupție de un anumit fel, în Rusia, să fie tot mai probabilă, cu fiecare zi care trece.
Nu contează dacă acest lucru este bun sau rău pentru Occident, este un rezultat pentru care factorii de decizie politică trebuie să fie pregătiți.
Diverse scenarii pentru ceea ce s-ar putea întâmpla în Rusia, după înfrângerea din Ucraina, au devenit și mai clare.
Cel mai probabil, înlăturarea președintelui rus Vladimir Putin, urmată de o luptă dură pentru putere între naționaliștii de extremă dreapta, care doresc să mențînă efortul de război și să distrugă ierarhia politică existentă, conservatorii autoritari care domină sistemul și o mișcare cvasidemocratică reînviată, angajată să pună capăt războiului și să reformeze Rusia.
Nu știm cine va câștiga, dar putem prezice cu încredere că lupta pentru putere va submina regimul și va distrage atenția Rusiei de la ceea ce a mai rămas din efortul de război.
La rândul său, un regim slab, în combinație cu o economie slabă, îi va face pe rușii nemulțumiți să iasă în stradă, poate chiar cu arme, și va încuraja unele entități politice non-rusești care doresc să se autoguverneze.
Printre principalii candidați se numără Tatarstan, Başkortostan, Cecenia, Daghestan și Sakha.
Întinderile vaste ale Rusiei, istoria tulbure îndelungată a teritoriilor și etniile non-rusești numeroase – toate acestea fiind rezultatul secolelor de cuceriri imperiale – toate trebuie luate în calcul, într-un scenariu privind dezintegrarea controlului centralizat și ruperea Federației.
Există o istorie bogată a colapsului statelor în urma războaielor, revoluțiilor, prăbușirii sistemelor, crizelor economice și a altor evenimente epocale.
Imperiul lui Napoleon s-a prăbușit după marșul său dezastruos asupra Moscovei și înfrângerea ulterioară, în bătălia de la Leipzig.
În 1918, imperiile otoman, austro-ungar, german și rus s-au prăbușit în urma unor înfrângeri militare. Desigur, oamenii, deciziile și politicile au jucat un rol, dar în cele din urmă războiul și crizele economice și sociale asociate au fost cele care au împins aceste state în haos politic și, adesea, în violență.
De asemenea, luați în considerare dizolvarea Uniunii Sovietice, un rezultat pe care foarte puțini ruși și l-au dorit sau chiar imaginat. atunci când Mihail Gorbaciov a preluat puterea în calitate de lider al Partidului Comunist Sovietic, în 1985.
Este adevărat, toate republicile, inclusiv Rusia, și-au declarat suveranitatea în 1990 și toate, cu excepția Rusiei, și-au declarat independența deplină în 1991, în urma unei lovituri de stat eșuate a liniei dure.
Caracteristicile sale principale – autoritarismul și planificarea centrală, au pus în mișcare forțe politice, sociale și economice care au forțat în cele din urmă majoritatea republicilor să se refugieze din anarhie în autonomie și independență.
Perestroika – politică de restructurare economică și politică semnată de Gorbaciov – a fost cea care a ucis fără să vrea Uniunea Sovietică.
Dacă Rusia de astăzi va călca pe urmele acestor țări, acest lucru nu va avea nimic de-a face cu dorințele elitei rusești sau cu politicile occidentale.
La mijloc sunt mari forțe structurale. Rusia lui Putin suferă de tensiuni care se consolidează reciproc și care au creat un stat mult mai fragil decât se laudă Moscova.
Printre acestea se numără înfrângerea militară, morală și economică în războiul din Ucraina – dar și fragilitatea și ineficienţa sistemului politic hipercentralizat al lui Putin; prăbușirea cultului personalității sale de macho în fața bolii și a vârstei vizibile; gestionarea defectuoasă și grosolană a economiei de tip petrostat a Rusiei; corupția galopantă care pătrunde la toate nivelurile societății; vaste falii etnice și regionale, în ultimul imperiu nestructurat al lumii.
Chiar dacă unii caută astăzi dezintegrarea Rusiei, nu este prea greu de imaginat un scenariu în care instabilitatea politică, economică și socială tot mai mare vor forța la un moment dat unitățile constitutive ale Rusiei să caute siguranță în independență.
Când șeful serviciilor de informații ucrainene, Kirill Budanov, și-a sărbătorit ziua de naștere, la începutul acestei săptămâni, cu un tort reprezentând Rusia tăiată în mai multe bucăți, a fost cu siguranță un act epic de trolling.
Dar ideea din spatele imaginii de pe glazură nu pare deloc trasă de păr. În condițiile actuale, ar putea fi nevoie de un singur declanșator pentru a împinge sistemul spre colaps.
Războiul eșuat cu Ucraina, care a scos la iveală slăbiciunea lui Putin și a statului său, ar putea foarte bine să fie scânteia care să aprindă cărbunele uscat al instituțiilor rusești.
Bineînțeles, scânteile sunt imprevizibile, iar Rusia ar putea să treacă peste criza actuală și să supraviețuiască în forma sa actuală, fie sub Putin, fie sub conducerea unui succesor.
Dar chiar dacă ar face acest lucru ar fi grav slăbită ca stat, iar toate tensiunile structurale ar rămâne.
Dar dacă scânteia se va produce, colapsul rusesc va fi probabil destabilizator și violent, poate inclusiv un război civil?
Istoricul Marlene Laruelle, director al Institutului pentru Studii Europene, Ruse și Eurasiatice de la Universitatea George Washington, crede că da.
„O prăbușire ar genera multiple războaie civile”, a spus ea, „cu noi state care se vor lupta între ele pentru granițe și bogăție economică”.
Între timp, elita de la Moscova „va reacționa cu violență la orice separatism”.
În mod similar, fostul secretar de stat american Henry Kissinger a susținut că „destrămarea Rusiei sau distrugerea capacității sale de politică strategică ar putea transforma teritoriul său, care cuprinde 11 fuse orare, într-un vid plin de conflicte”.
Grupările rusești s-ar putea întoarce unele împotriva altora și ar putea recurge la violență, în timp ce puterile externe ar putea folosi forța pentru a-și extinde pretențiile.
Kissinger a scris: „Toate aceste pericole vor fi amplificate de prezența a mii de arme nucleare”.
El a sfătuit că cea mai bună cale de acțiune ar fi evitarea de a face Rusia „neputincioasă prin război”, implicând în schimb Rusia într-un proces de pace, ale cărui detalii și aplicabilitate rămân neclare.
Predicțiile lui Laruelle și Kissinger sunt cele mai pesimiste scenarii care trebuie luate cu o cantitate enormă de rezerve.
Istoria ne arată că, deși colapsul imperial este adesea haotic pentru țările în declin, rezultatul nu este întotdeauna rău pentru vecinii lor sau pentru restul lumii.
Moartea lui Napoleon a inaugurat o eră de pace relativă în Europa. Dezmembrarea Austro-Ungariei a cunoscut câteva lupte timpurii, în care au fost implicați polonezi și ucraineni, dar condițiile s-au stabilizat după câțiva ani.
Chiar și prăbușirea sovietică a fost remarcabil de pașnică – cel mai probabil pentru că fostele republici sovietice nou-independente și noile țări suverane satelite europene aveau toate granițe recunoscute, administrații funcționale și elite pregătite să își construiască propriile state.
Pe partea negativă a bilanțului, prăbușirea Imperiului Otoman a dus la lupte crâncene între turci și greci; prăbușirea Imperiului Rus a declanșat conflicte de la Marea Baltică, până la Pacific; iar căderea Imperiului German, în 1918, a dus fără îndoială direct la cel de-al Doilea Război Mondial.
Care dintre aceste traiectorii s-ar putea aplica dacă Rusia se prăbușește? Nimeni nu știe, inclusiv Laruelle și Kissinger, iar istoria imperiilor arată că sunt posibile atât tranziții relativ pașnice, cât și conflicte violente.
Pesimiștii vor indica posibilitatea ca Rusia să între în război cu toate statele separatiste. Optimiștii spun că, după înfrângerea în Ucraina, armata rusă se va prăbuși și nu va fi în stare să lupte pe mai multe fronturi.
Pesimiștii pot susține că noile state non-rusești din Caucazul de Nord sau din alte părți vor sfârși prin a se lupta între ele, în timp ce optimiștii vor spune că non-rușii au granițe administrative, guverne regionale existente și resurse economice substanțiale (acum drenate de Moscova) pentru a evita conflictul cu vecinii lor.
Optimiștii ar putea spune că lucrurile nu ar putea fi mai rele decât recentul război genocidar purtat de Rusia. Pesimiștii ar replica că ar putea fi foarte, foarte rău și indică arsenalul nuclear al Rusiei.
Singurul punct de acord între pesimiști și optimiști este că Rusia ar fi un candidat probabil pentru un război civil, nu în ultimul rând din cauza existenței unor armate private mari și bine înarmate.
Concluzia este că este irelevant dacă ești optimist sau pesimist – nu putem decât să urmărim desfășurarea dramei legate de potențialul colaps al Rusiei.
Nici politicile occidentale, nici Putin însuși nu pot face prea multe pentru a opri acest lucru. Asta pentru că Rusia este deja asaltată de crize instituționale adânc înrădăcinate, exacerbate în mare măsură de omul care a făcut Rusia fragilă și instabilă și a furnizat scânteia potențială pentru dispariția sa: Putin.
Acest lucru nu înseamnă că Occidentul ar trebui să stea liniștit. Este imperativ să fim pregătiți pentru posibile perturbări.
Posibilul scenariu cel mai pesimist al lui Laruelle și Kissinger ar trebui să avertizeze factorii de decizie politică.
Ar trebui să evite repetarea greșelilor din trecut, cum ar fi încercarea de a ajuta Uniunea Sovietică, aparent muribundă, să supraviețuiască și de a acorda prioritate nevoilor Rusiei, în detrimentul celor ale vecinilor săi.
Țările care se învecinează cu Rusia – de la Statele Baltice la Asia Centrală – dacă reușesc să rămână stabile și să formeze un cordon sanitar, vor fi vitale pentru a ține la depărtare orice instabilitate care apare în interiorul Rusiei.
De asemenea, acestea vor fi esențiale pentru a ajuta la stabilizarea și tratarea cu reținere a noilor state independente succesoare ale Federației Ruse.
Privit din această perspectivă, sprijinul puternic și continuu al Occidentului pentru Ucraina – și eventual pentru un Belarus liber și pentru țări-cheie, precum Kazahstan – este cea mai bună garanție că replicile vor avea un impact redus dacă imperiul lui Putin se va sfârși.