home CORUPTIE, POLITICA Florin Iordache, out de pe listele PSD Olt de la parlamentare

Florin Iordache, out de pe listele PSD Olt de la parlamentare

Share

După ce s-a făcut remarcat în miezul de foc al agresiunii contra statului de drept, Florin Iordache a intrat acum la index. Altă întrebare?

Secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, va deschide lista PSD în județul Olt la alegerile parlamentare pentru Senat, a anunțat președintele filialei județene a partidului, Marius Oprescu. Întrebat despre candidatura lui Florin Iordache, deputat PSD de Olt, Oprescu a dat un răspuns rece și evaziv.

Președintele PSD Olt a precizat că organizația mizează pe obținerea a patru mandate de deputat și a două mandate de senator, iar pe liste se vor regăși atât actuali parlamentari, cât și „mulți oameni noi”, însă propunerile vor fi comunicate public după consultarea organizațiilor locale.

Oprescu a punctat că este sigură candidatura secretarului general al partidului, Paul Stănescu, în prezent senator de Olt, pe primul loc pe lista pentru Senat în județ.

„Eu cred că e o onoare că organizația Olt să aibă funcția de secretar general al partidului, fiind totuși cel mai mare partid din România, indiferent ce spun unii pe la televizor la ora 18,00 și bineînțeles că domnul Stănescu, asta este sigur, va fi pe lista de parlamentari de Olt.

N-am accepta să fie altfel și să meargă în altă parte să candideze. Domnul Stănescu va deschide lista de la Senat”, a declarat Marius Oprescu.

Întrebat dacă fratele senatorului Paul Stănescu, deputatul PSD de Olt Alexandru Stănescu, va candida pentru un nou mandat de parlamentar, Oprescu a răspuns că Alexandru Stănescu nu și-a mai manifestat intenția de a candida.

În privința unei posibile candidaturi a deputatului de Olt Florin Iordache, Marius Oprescu a spus, răspunzând la întrebări, că nu a avut o discuție cu acesta pe tema menționată, informează Agerpres.

Președintele PSD Olt a adăugat că propunerile pentru lista de candidați la alegerile parlamentare vor fi discutate cu primarii social-democrați din județ, iar candidații trebuie să nu aibă probleme de integritate și trebuie să fie „oameni ai comunității”, susținuți atât de comunitate cât și de organizație.

„Noi am încercat să ținem cont de propunerile primarilor din localități pentru că în ultimul mandat foarte mulți primari ne-au spus că în ce privește parlamentarii, mandatul n-a fost unul de mare succes din cauza că ei nu s-au raportat la organizația Olt. Și încercăm de această dată să le răspundem așteptărilor. (…)

Cred că cel mai important este că un candidat să n-aibă probleme de integritate, să fie un om al comunității, susținut de majoritatea membrilor comunității și în același timp să aibă susținerea organizației Olt și asta se va vedea în urmă consultărilor cu toate colegiile, cu toți primarii din județul Olt. Primarii ne-au reproșat lipsa de activitate în teritoriu a parlamentarilor (…)

Dacă am greșit în ultimul mandat, acum trebuie să reglăm aceste lucruri și să facem așa cum trebuie. Pe lista propunerilor noastre se vor găși foarte mulți oameni noi, dar și o parte dintre parlamentari. (…)

Nu vor fi nume din afară județului. Ieri, la București, cu conducerea centrală am stabilit că toți candidații să fie membrii ai comunității oltene, exclus să avem pe cineva din afară”, a mai declarat Marius Oprescu.

Liderul PSD Olt, care a obținut la alegerile locale din 27 septembrie un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Olt, a conchis că rezultatele scrutinului de luna trecută au demonstrat că PSD este singurul partid care a crescut în această perioada, față de europarlamentare și prezidențiale turul întâi.

Share