Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat că „voi face tot ce este posibil ca, la următoarele evaluări ale agenţiilor de rating, România să revină la perspectiva stabilă sau chiar direct la pozitiv”.
DONEAZĂ ACUM
PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!
Moody’s a înrăutăţit perspectiva de ţară, în principal din cauza legii PSD privind mărirea pensiilor cu 40%, din septembrie anul trecut.
„Dar nu este totul pierdut. Comunic zilnic cu investitorii şi pieţele internaţionale şi le garantez că voi continua să administrez finanţele romanilor cu precauţie şi responsabilitate. Acest lucru s-a văzut atunci când am reuşit să împrumut sume record de pe pieţele internaţionale la cele mai mici costuri de până acum pentru România. În acelaşi timp, apreciez că toate agenţiile de rating au făcut o distincţie clară între modul iresponsabil şi ticălos prin care au fost administrate finanţele publice de socialişti şi modul precaut şi responsabil pe care l-am implementat din noiembrie 2019. Am înţeles avertismentul agenţiilor de rating. Le asigur că vom continua exact pe drumul pe care am pornit. Iar pe romani îi asigur că voi lua măsurile necesare, în aşa fel încât să nu existe niciun fel de problema în finanţarea deficitului şi, implicit, plata facturilor statului la timp, chiar şi în condiţiile în care avem aceste aprecieri din partea agenţiilor de rating. În plus, voi face tot ce este posibil ca, la următoarele evaluări ale agenţiilor de rating, România să revină la perspectiva stabilă sau chiar direct la pozitiv”, a precizat Cîţu.
Ministrul subliniază faptul că, în ultimii ani, finanţele României au fost administrate îngrozitor de prost, în timp ce Legea pensiilor a trecut prin Parlament „fără niciun fel de sursă de finanţare”.
„La fel ca Stadard and Poor’s şi Fitch agenţia de rating Moody’s spune două lucruri: finanţele României au fost administrate îngrozitor de prost în ultimii ani de guvernele socialiste; legea pensiilor trecută prin Parlament de Ciolacu şi PSD fără niciun fel de sursa de finanţare. Şi Moody’s, la fel ca celelalte două agenţii de rating, foloseşte legea pensiilor ca motiv principal pentru schimbarea perspectivei la negativ. Legea pensiilor adăugă la cheltuieli în buget 10 miliarde lei în 2020 şi 30 miliarde lei în 2021. În ciuda eforturilor pe care le-am făcut din noiembrie 2019 de a recâştiga încrederea investitorilor încă decontam ticăloşiile şi populismele aprobate fără discernământ în ultimii trei ani de socialiştii lui Ciolacu. Acest lucru trebuie să fie clar pentru toţi romanii – încă plătim factura celor trei ani de guvernare ticăloasă şi iresponsabilă. Dacă Ciolacu şi PSD ar fi fost mai responsabili România se împrumuta, astăzi, cu ce puţin 1 punct procentual mai puţin la fiecare scadenta şi economiseam sute de milioane de lei lunar. PSD ar trebui să plătească aceşti bani înapoi”, susţine Cîţu.
Agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a anunţat că se aşteaptă ca deficitul guvernamental al României să ajungă la 7,7% din PIB în 2020, în timp ce nivelul datoriei că procent din PIB ar urma să crească la 43,7% până la finalul anului, de la 35,2% în 2019, ca rezultat al deteriorării echilibrului fiscal şi al declinului economiei de 5%.
În plus, Moody’s previzionează că deficitul se va reduce gradual, la 6,2% din PIB, în 2021, şi la 4,4% din PIB, în 2022. Conform acestui scenariu, nivelul datoriei că procent din PIB ar urma să ajungă la 46,8%, în 2021, şi la 47,8%, în 2022.
Vineri, Moody’s a înrăutăţit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, şi a reconfirmat la „Baa3” ratingurile pentru datoria pe termen lung în valută şi monedă locală. Înrăutăţirea perspectivei de rating a României survine în urma deteriorării structurale a finanţelor publice, agravate de creşterea datoriilor pe termen lung, legate de reformă pensiilor din 2019, şi înrăutăţirea poziţiei externe a României, cu o creştere a datoriei în valută pe termen scurt, care intensifică slăbiciunea ţării la evenimentele neprevăzute, se arată în comunicatul Moody’s.
Potrivit sursei citate, ţinând cont de perspectiva negativă, o revizuire în creştere a ratingurilor este puţin probabilă în viitorul apropiat. Moody’s va modifica, probabil, perspectiva ratingului la stabilă dacă ajunge la concluzia că Executivul reuşeşte cu succes să oprească şi, pe termen mediu, să inverseze deteriorarea structurală a finanţelor publice. Pe termen mediu, consolidarea structurală fiscală, sprijinită de un nivel mai ridicat de colectare a taxelor, şi de reducerea cheltuielilor, va îmbunătăţi sustenabilitatea fiscală. Împreună cu o reechilibrare spre cheltuielie de investiţii mai ridicate şi o reducere semnificativă a deficitului de cont structural aceste evoluţii vor fi pozitive pentru ratingul României, apreciază Moody’s.
Anunţul Moody’s vine după ce, săptămâna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a prognozat că deficitul guvernamental al României se va agrava până la 8% din PIB în 2020, ca urmare a unei aşteptate scăderi a veniturilor în contextul pandemiei de COVID-19, urmând ca în 2021 să se reducă la 4,2% din PIB pe fondul revenirii activităţii economice.
În paralel, Fitch a revizuit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, pe fondul influenţelor răspândirii virusului COVID – 19 asupra finanţelor publice în perioada următoare, dar a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în moneda locală.
