Iată că ne aflăm la câteva minute înainte să înceapă prima semifinală Eurovision Song Contest România
de anul acesta. Un concurs bun, având în vedere condiţiile improprii de desfăşurare, pe buget de avarie şi organizare pe picior.
Un concurs ale cărui reguli bietul Dan Manoliu le-a anunţat, din cauza seismelor fără sfârșit din TVR, provocate de mediul politic, cu o zi înainte să înceapă competiţia.
Diferenţa este că până acum piesele nu au fost niciodată live încă din preselecţie, iar anul acesta am avut posibilitatea să vedem cam cum cântă în realitate soliştii pe care-i auzim evoluând perfect pe înregistrare.
Am o vagă senzaţie de penibil la interludiul contradictiv intra-ABBA din debut, care este lipsit de umor şi scoate în evidenţă la cele două fete protagoniste exact defectele: că pot să fie caţe. Drăguță faza cu „puncţii”, dar în rest, o, mamă…
Juriul semifinalei
George Natzis, Alexandra Cepraga, Eduard Cârcotă, Crina Mardare, Andrei Tudor, Dana Dorian, Mihai Ogăşanu
Tudor Turcu, „Hello”
Îmi place foarte mult cum cântă băiatul ăsta, însă sunetul a avut probleme la un moment dat. Există vreo patru melodii de calitate, dublate de voci bune. Trei sunt cele ale Luminiței Anghel, Elenei Cârstea Muttard și Andrei Leonte. A patra este cea a acestui Tudor Turcu.
Casa Presei, „Un Refren”
Ceea ce nu am înțeles niciodată la versurile acestei piese este: cum adică, „se schimbă garda la palat, un soare de şofran”? Adică ce vrei să zici, dom’le, cu garda la palat? La care palat, la Cotroceni? Ce e cu soarele acela dubios de şofran? Şi prinţesa cine este? Hai? Robert cântă foarte bine. Multă baftă, Robert.
Electric Fence, „Emilia”
Solistei de la Electric Fence i-a crescut pe cap un panaş negru-albăstrui. Piesa foarte atractivă, nu foarte originală, dar această formaţie face toate parálele. Prin spectaculozitate sonoră şi interpretativă compensează evoluţia în clişee bregoviciene.
Diana Hetea, „I believe in love”
Control aproximativ pe voce la intrarea în falset. Voce frumoasă, generoasă, sinceră, melodia are frumuseţe, dar e banală. Solista nu are un control foarte acurat pe propria sa voce, probabil din cauza emoţiei, iar aceasta se vede atunci când trebuie să folosească fineţea, nu forţa. Ca imagine, seamănă şi este evident că nu întâmplător, ci voit, cu Andra.
Station 4, „Your heart is telling me so”
Debut darla-dirladada-ist, apoi începe melodia lui Mihai Alexandru, scrisă cu pizza şi berea în faţa. Piesa nu este una uşoară, băieţii se vânează-n solistică, cântă pe mai multe voci, dar miza muzicală, mesajul transmis este sub efortul componistic, care demonstrează o ştiinţă muzicală mai mare decât reuşita.
Ora. 21:33 Am dat telefon să încercăm sistemul de vot… „liniile telefonice nu sunt încă pregătite”, e bine aşa, ok, nu strică un check.
Edict, „Buddy Buddy”
Piesă de BritPop cu armonii NewWave interesante, dar din momentul în care „intră în viteză de croazieră” este construită astfel încât are surprinzător de puţine lucruri de spus, faţă de câte ar fi putut să transmită. Este lipsă de inspiraţie şi de orizont la compozitor, altfel nu se explică. Nu se duce într-un punct culminant, tot repetă mereu aceleaşi lucruri, pe care le-a spus deja.
Freestay, „Criminal Mind”
Piesă cam de aceeaşi factură armonică precum cea dinainte, dar o melodie mult mai reuşită. Ceea ce mă bucură este că nu aud falsuri în interpretările soliştilor. Melodia este mai reuşită. Tipic trupelor de gen PopNewWave, Freestay duce repetitiv punctul culminant pe octava la dominantă şi efectul este remarcabil. Foarte buni, iar solistul face toate paralele.
Pe mine mă distrează Ovi. Are umor. „Cămara verde!”
Maximilian Muntean, „Broken Heart”
Una dintre cele mai slabe piese din această seară. Max are vocea nesigură, cântă peste ton şi dă impresia de nesiguranţă. Păcat, pentru că l-am ascultat, ştiu ce poate şi se înşurubează puţin pe acute de-abia spre final.
Brigitta & Mihai (feat. T.I.P.S.), „One heart”
Solista seamănă, ca sonoritate a vocii, cu Dalma (dar Dalma Kovacs este mult mai bună). Mihai are voce foarte bună, dar… din nou melodia este mediocră, spune ceea ce am mai auzit. Este un fenomen ciudat: soliştii sunt buni, cântă bine, piesele seamănă între ele şi sunt dominate de aceleaşi sonorităţi şi cam aceleaşi teme muzicale predilecte.
Natalia Barbu, „Confession”
Natalia Barbu este una dintre cele mai bune soliste pe care le-am auzit în ultimul timp. Prin prestanţa sa interpretativă deosebită câştigă foarte mult. Este sigură pe sunete, abordează cu eleganţă acutele şi nu bruschează în registru mediu, se vede şcoala de cânt şi armonie de la Chişinău.
Spin & Cezar Dometi, „Silver lining”
O melodie foarte frumoasă şi un solist cu o voce interesantă
, pe care am remarcat-o de la primul comentariu postat. Se vede la această trupă că fundamental ea rămâne una de rock. A, deci vocea puţin cam necontrolată, care disonează, este a uneia dintre fetele din backing-vocals. Aham…
Liviu Mititelu, „La donna di nero”
… zis Guţă-n timpul liber, poate fi acuzat de orice, dar nu că nu ştie să cânte şi să se înfigă în sunete. Este viziunea asupra muzicii pop italiene avută de un domn minoritar care-n timpul liber cântă manele. De fapt, se aude maneaua pe dedesubt, inevitabil. Păcat, foarte păcat, aceşti ţigani sunt extrem de muzicali şi, cu puţină educaţie, ar face o muzică mult mai valoroasă, la cât talent nativ au.
Cezar, „It’s my life”
Ciudăţenia este că mă gândesc acum că, dacă ne ducem la Malmo cu acest contratenor-sopran, vom avea succes. Control perfect pe glas şi impostaţie tipică de solist de operă. Să nu uităm: Vanghelis scrie o lucrare special pentru glasul său.
Tammy, „Firebird”
Altă voce bună! Avem foarte multe oci bune în acest concurs, întrebarea este ce facem cu ele, pentru că ofertă bogată există. Cât despre piesă… ea are doza ei de asemănare, ca stil şi melodicitate cu restul concurenţilor. Ciudat însă, acest concurs este calitativ peste cel de anul trecut. Nivelul valoric general al melodiilor a crescut.
Luminiţa Anghel, „Unique”
Unul dintre cele mai frumoase, ori poate chiar cel mai frumos refren muzical din concursul de anul acesta, iar interpretarea Luminiţei este foarte bună. La aşa ceva nu mai e nevoie nici să eliberezi fluturi în timp ce cânţi, nici nimic. Ajunge ce cânţi, pur şi simplu.
Anthony, „Dream girl”
Anthony Icuagu se lansează pe elipsoidul propriei sale melodii şi intră în viteză de croazieră. Piesa, şi ea mediocră, ca şi altele, are, ca şi celelalte surate de mediocritate, calitatea că este agreabilă melodic şi uşor de fredonat. Remarcabil este faptul că lucrează foarte bine cu vocea. Mai am o senzaţie ciudată: că urmăresc o succesiune de clipuri de MTV. O senzaţie plăcută!
A spus cineva START TELEVOT? Nu. Corect din nou, încă nu se poate vota.