Prima semifinală Eurovision din acest an, de la Tel Aviv, a fost dominată valoric de melodii techno-electro-pop destul de ciudate. Între unele prostii de piese, am remarcat ceva din Polonia, o ciudăţenie de Grecia, un belgian mai potolit, o PopOpera din Australia, care mi se pare cea mai calitativă melodie a serii.
Cele patru poloneze de la Tulia sunt primii polonezi pe care îi văd făcând muzică bună la Eurovision.
DONEAZĂ ACUM
PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!
Şi belgianul are ceva de transmis şi spune ceva prin muzica de club.
https://www.youtube.com/watch?v=17QXkQEckE4
Probabil că sesiunea de Popopera de la Kate Griffith, din Australia, cu “Zero Gravity”, este cea mai reuşită partitură muzicală şi interpretare din această semifinală.
Evoluţia de scenă a fetei este de-a dreptul dilie. Solista şi cu alte două dudui sunt suspendate la înălţime, pe nişte pari care baleiază prin aer.
Solista e îmbrăcată ca zona cea bună. Am râs cu lacrimi. Cele două care o acompaniază la backing vocals sunt fetele cele rele, că-s-mbrăcate-n negru. Toată evoluţia m-am temut că se vor lovi una de alta, dar… a fost la mustaţă. Mă întreb încă în ce fel au ieşit de pe scenă (nu vă luaţi după clipul oficial, care diferă puţin).
https://www.youtube.com/watch?v=VlpBPO9_L4E
O prezenţă la fel de excentrică au Islandezii şi piesa techno prezentată, Hatari – Hatrið mun sigra, nu poate fi nici ea trecută cu vederea.
O aşa-zisă Amy Winehouse din Grecia, Katerine Duska, se înscrie în nota ciudăţeniilor din această seară care nu pot fi trecute cu vederea şi sunt mai calitative, aşa curentate cum se prezintă:
https://www.youtube.com/watch?v=ulQoRPcQVDc
Toate aduc a Laka, Pokusaj, participarea Bosniei-Herâegovina din anul 2008, pe care am apreciat-o şi atunci şi nu pot să o uit nici acum: