Arestat la Tiraspol încă din 7 aprilie 2010 şi condamnat, în urma unui simulacru de proces, la 15 ani de închisoare, jurnalistul transnistrean Ernest Vărdănean a fost graţiat, astăzi, de liderul separatist Igor Smirnov, transmite agenţia Olvia-Press.
foto: Europa libera
fotoinfo: Vardanean – „Am ascultat aproape în fiecare seară Europa Liberă şi m-am bucurat foarte mult pentru că m-aţi sprijinit atît de mult, şi atît de intens, şi atît de sincer”
Acesta a declarat, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii din Transnistria, că a primit rugăminţi pentru eliberarea lui Vărdănean nu doar din partea colegilor de breaslă ai jurnalistului, ci şi din cea a unor diplomaţi străini şi chiar a patriarhului armean, Gareghin al II – lea şi a decis să facă un gest de clemenţă, cu ocazia Zilei Internaţionale a Libertăţii Presei.
De fapt, pentru eliberarea ziaristului, condamnat pentru înaltă trădare, au intervenit numeroase organizaţii internaţionale, printre care UE şi OSCE şi probabil că recenta luare de poziţie a Rusiei, care l-a “sfătuit” pe Smirnov să se retragă, nu e nici ea străină de această îndulcire a tonului, din partea unuia dintre cei mai extremişti lideri europeni.
Să mai ziceţi că nu sunt şi ruşii buni la ceva…
sursa: Reporter Virtual
