home POLITICA Erdogan susţine că Uniunea Europeană încurajează terorismul

Erdogan susţine că Uniunea Europeană încurajează terorismul

Share

Europa încurajează terorismul, prin susţinerea Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), acuză preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. El spune că nu îi pasă dacă e numit de liderii europeni dictator.

Întreaga Europă încurajează terorismul. Chiar dacă au catalogat PKK drept organizaţie teroristă, observăm cum PKK acţionează liber şi confortabil în Europa.

, a declarat Recep Erdogan într-un discurs televizat, informează Mediafax.

Nu-mi pasă dacă mă numesc dictator sau altfel, îmi intră printr-o ureche şi îmi iese pe alta. Pe mine mă interesează doar cum îmi spune poporul meu.

, afirmă Erdogan, citat de Reuters.

Erdogan, criticat pentru arestarea liderilor HDP

Turcia a fost criticată dur după arestarea liderilor formaţiunii prokurde HDP (Partidul Democratic al Popoarelor), sub acuzaţia de terorism. Potrivit procurorilor turci, HDP ar avea legături cu mişcarea separatistă kurdă PKK.

Administraţia autoritaristă de la Ankara a declanşat o vastă campanie de epurare a cadrelor după tentativa de lovitură de stat din iulie, arestând sau destituind zeci de mii de comandanţi militari, magistraţi, jurnalişti şi profesori universitari acuzaţi că susţin mişcarea clericului disident Fehtullah Gulen, aflat în SUA.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au criticat acţiunile de reprimare din Turcia. La rândul său, Ankara acuză Washingtonul că îl protejează pe Fehtullah Gulen şi că oferă susţinere miliţiilor kurde din Siria şi Irak.

În urmă cu câteva zile, Recep Erdogan a acuzat Germania că a devenit “adăpost pentru terorişti“.

Citeşte şi
Azi, un protest întru apărarea valorilor Uniunii Europene, va avea loc la Piaţa Revoluţiei. Mai
Gabriel Biriş, avocat fiscalist, susţine că şti ce l-a apucat pe ministrul Finanţelor Publice, Orlando
"Curvă sanatistă" - aşa spune deputatul PSD de Iaşi, Vasile Cîtea, că este Uniunea Europeană,
Consens SUA - UE pentru un guvern fără Dragnea și Tăriceanu. Ore și zile încinse
Premierul britanic Theresa May a declarat luni, legat de Cazul Skripal, că 18 ţări au
Ministrul de Eterne Teodor Meleşcanu acuză UE de încălcarea grosolană a propriilor sale principii. Declaraţia
Europarlamentarul Viorica Dancila, nominalizată de PSD pentru postul de premier, e lipsită de elementara cultură
Mă îndoiesc profund că orgoliul nemăsurat dovedit prin secole de Coroana Britanică va orbi complet
În acest moment, s-a revelat faptul că Akram Shhaideh este un personaj interesant. Vechi funcţionar
De la anunţarea primului exit-poll privind Brexit, întregul mapamond a luat-o razna. Presa mainstream aleargă
Share