home CORUPTIE, POLITICA Eradicarea corupţiei. Euronews dă de exemplu România

Eradicarea corupţiei. Euronews dă de exemplu România

Share

Euronews dă de exemplu România pentru eradicarea corupţiei. Website-ul televiziunii titrează Corruption crackdown gains momentum in Romania. În acelaşi timp, vecina Bulgaria este dată drept contraexemplu, pentru stagnarea aceluiaşi proces.

România face paşi mari în tăierea rădăcinilor corupţiei la nivel înalt, conform noilor date apărute“, arată Euronews. Aceasta în contrast cu vecina Bulgaria.

Sursa citată spune că perechea de state, care a intrat în UE în 2007, a fost cladată printre cele mai rele la capitalul luare de mită şi fraudă.

am aflat prima dată despre asta de aici

La un an după ce un scandal e corupţie a dărâmat Guvernul, datele publice arată gradul de evoluţie a ţării, explică Euronews.

Eradicarea corupţiei, cifre record

Anul trecut, 1.250 de persoane au fost puse sub acuzare, inclusiv fostul premier Victor Ponta. Acesta neagă faptele de care e acuzat, aminteşte canalul tv.

Parcă suntem în 2012, înainte de lovitura de stat. Atunci, eram lăudaţi pentru avansul economic sănătos în timpuri de criză. Acum, pentru progresul în eradicarea corupţiei.

Printre cei cercetaţi se mai află 16 membri ai Parlamentului, cinci miniştri, cinci senatori, 97 de primari şi viceprimari. Euronews compară datele cu cele din 2014, când au fost trimise în judecată 1.167 de persoane. Comparativ, în 2004 numărul acestora era de 451.

Fapt este, notează postul tv, că România a înfiinţat un directorat anticorupţie, numit DNA, în 2002. Aceasta a ajutat în progresele realizate în lupta anticorupţie.

 

Share