home CORUPTIE, POLITICA Dragnea cere anularea protocoalelor cu SRI şi referendum pentru familie

Dragnea cere anularea protocoalelor cu SRI şi referendum pentru familie

Share

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat sâmbătă, la Neptun, că în ședința Comitetului Executiv ”i s-a cerut premierului Dăncilă ”o ordonanță de urgență pentru anularea protocoalelor cu SRI și a efectelor acestora”.

Ali Baba ar mai fi reuşit o dată să rămână în capul bandei de tâlhari

El nu a spus dacă premierul a acceptat cererea conducerii partidului. Șeful PSD a evitat să dea detalii despre conținutul acestei OUG, spunând doar că ”a venit timpul ca protocoalele să fie anulate, probele din dosare anulate și efectele lor anulate”.

Dragnea pregăteşte noi atacuri la statul de drept

E de așteptat să urmeze firul narativ construit de PSD, ALDE și vectorii lor mediatici de doi ani: dacă protocoalele au fost ilegale, atunci dosarele constituite pe baza probelor furnizate de SRI sunt lovite de nulitate, ceea ce ar deschide o nouă cale de atac împotriva sentințelor definitive pronunțate în dosare.

”Au ieșit prea multe la iveală. Ăsta e guvernul României și trebuie să-și asume ceva, nu putem doar să ne văităm, nu poate rămâne așa”, a mai spus Dragnea. Întrebat dacă a dat un termen premierului pentru OUG, Dragnea a spus ”în viața asta.

Cred că România are nevoie de un moment din care să se ocupe de problemele serioase. Noi în continuare stăm în această discuție, protocoale. Noi credem că suntem buricul pământului, nu, în jurul nostru se fac și desfac alianțe, se reașează lumea pe mulți ani”.

Dragnea vrea redeschiderea dosarelor de corupţie

Întrebat dacă această OUG ar însemna redeschiderea dosarelor, Dragnea a confirmat: ”de la asta a plecat discuția. Cred că se poate găsi o soluție. Avem o problemă, vrem să stăm cu buboiul ăsta? Eu nu vreau”.

Dragnea a încercat să minimalizeze situația tensionată din partid creată de cererea Gabrielei Firea de retragere a sprijinului politic pentru Carmen Dan și a anunțat o nouă temă: referendum pentru redefinirea căsătoriei pe 7 octombrie.

”Încerc să îi înțeleg supărarea. Eu am susținut-o la Primăria Capitalei, nu o sa auziți că o să o critic. Sper că va trece peste această supărare”, a spus Dragnea despre Firea.

Share