home EVENIMENT, POLITICA Dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990 se întoarce la Parchetul General

Dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990 se întoarce la Parchetul General

Share

Dosarul Mineriadei 13-15 1990 îşi continuă mişcarea de du-te vino între Parchetul General şi Înalta Curte, doar-doar făptaşii vor muri toţi de moarte bună.

Procurorii militari trebuie să refacă ancheta, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție. Decizia este definitivă.

ÎCCJ a decis ca Dosarul Mineriadei din 13.15 iunie 1990 să se întoarcă la procurorii militari, pentru a reface ancheta. Dosarul a fost trimis înapoi în 2019, de ÎCCJ, la Parchetul General, și au fost eliminate probe. SIIJ și procurorul general au contestat măsura.

ÎCCJ a respins toate aceste contestații și, astfel, va fi reluată toată ancheta, decizia de joi fiind definitivă.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, în mai 2019, restituirea dosarului Mineriadei la parchet, fiind anulate ordinele de punere sub acuzație a inculpaților, dar și toate probele din rechizitoriu.

Decizia a fost pronunțată într-o ședință la care au avut acces părțile din dosar. După încheierea ședinței, soluția pronunțată de instanță a generat un val de nemulțumiri în rândul părților civile din dosar, care au acuzat existenţa injustiției.

„Pentru injustiția asta nefuncțională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmași, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câștigat libertatea. Ce rost mai am eu față de societate, când nu am parte de acest proces echitabil. Bataie de joc”, a spus Marin Stoica, unul din părțile civile din dosar, conform Mediafax.

La rândul său, Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 decembrie 1989, a spus că speranța moare ultima și că e încrezător că procurorul general interimar, la acea vreme Bogdan Licu, va găsi o soluție.

Mărieș nu a acuzat decizia instanței, ci termenul nepermis, de mai bine de un an, în care dosarul s-a aflat în cameră preliminară.

Procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat, în iunie 2017, cercetările în dosarul „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990” şi au dispus trimiterea în judecată a cauzei, 14 persoane, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu, fiind judecate.

Procurorii militari susţin că există probe potrivit cărora aceştia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva populaţiei civile, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămare integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a alţi 1.242.

În dosar au fost introduse drept părți responsabile civilmente mai multe instituții ale statului, precum Ministerul Finanţelor, MAI, SRI, Parchetul General, Guvernul României, Jandarmeria Română, MApN, Ministerul Economiei.

Share