Veşti bune. Primele despăgubiri din Dosarul Colectiv au ajuns deja în conturile victimelor sau în cele ale rudelor acestora. Banii provin de la Guvern.
Statul român a preluat integral plata celor aproape 60 de milioane de euro, destinați victimelor și rudelor din Dosarul Colectiv. Banii au început deja să intre în conturile părților civile din dosar, încă de săptămâna trecută.
Ca urmare a sentinței definitive din 12 mai, a Curții de Apel București, Primăria Sectorului 4 și ISU București-Ilfov erau obligate să plătească, în solidar cu patronii Clubului Colectiv și cei doi pirotehniști, daune morale și materiale de 300 de milioane lei (aproape 60 de milioane de euro), către victimele incendiului din Clubul Colectiv sau rudele acestora.
Decizia a pus într-o reală dificultate cele două instituții publice care au suferit condamnări. Sute de păgubiți în acest dosar au transmis somații de executare silită, pe adresa PS4 și a ISU București-Ilfov, riscând chiar blocarea activității acestora.
Pentru a nu intra în colaps financiar, instituțiile publice au cerut ajutor Guvernului, care a aprobat, la rectificarea bugetară din cursul lunii august, transferul a 299 de milioane de lei, către Ministerul de Interne.
