home EVENIMENT, POLITICA Dorin Cocoş a spus tot ce ştie despre Sorin Oprescu

Dorin Cocoş a spus tot ce ştie despre Sorin Oprescu

Share

După ce a stat atâta vreme la tubulatură, Dorin Cocoş a spus despre Sorin Oprescu tot ce ştia, iar procurorii DNA acum rup noi stavile corupte.

Conform multiplelor informaţii conexate, în acest moment procurorii au ajuns la Mircea Oprescu, fiul primarului general, datorită romanelor de capă şi spadă economică povestite procurorilor de către Dorin Cocoş.

Pe de altă parte, Sorin Oprescu e conştient că s-a terminat cu el şi se concentrează, împreună cu avocaţii săi, pe două direcţii.

Prima este încercarea sa disperată de a mai rămâne primar general, chiar dacă este clar că urmează toate fazele cercetării penale, până la trimiterea sa în judecată.

Aşadar, el ştie că trebuie să fie cercetat în stare de libertate, nu să rămână 30 de zile în Rahova, la nivelul -2, pentru că atunci mandatul său de ales local e copt şi, ca orice fruct, va cădea din copac şi se va smochini pe jos, călcat în picioare de trecători.

În al doilea rând, asemeni lui Dorin Cocoş (care a încercat din răsputeri să-şi scoată fiul, pe Alin, din arest) şi Viorel Hrebenciuc (ce a încercat acelaşi lucru fiul său, Andrei), şi Sorin Oprescu încearcă să ia asupra sa toată viovăţia, ca să-şi salveze băiatul.

Care e ditai omul în toată firea şi, în timp ce tatăl drena conducta de bani spre Viena, stătea la punctul terminus şi-i aşeza la loc ferit. Acum, joaca de-a biznisul în cele medicale austriece a luat sfârşit.

Acum înţelegem unele lucruri: de exemplu, de ce vectorii de opinie PMP invitaţi pe la cele televiziuni încearcă din răsputeri să-l spele pe Sorin Oprescu.

Citeşte şi
Sorin Oprescu, primarul pesedist care nu e membru PSD aflat în fruntea Capitalei, a aprobat
Elena Udrea are de câteva zile, de când e reţinută sau arestată, incontinenţă feisbucală, de
Sorin Oprescu este poate cel mai excentric primar pe care l-a avut Capitala în două
Societatea românească este tot mai divizată, pe tot mai multe subiecte. Chestiunea câinilor maidanezi este
Altfel nu se explică faptul că, după ce am publicat dezvăluiri senzaţionale despre proiectele edilitare
Lucrările la linia de tramvai usor de pe Rebreanu. Una din cele mai frumoase zone
Aproape orice politician care va promite că va face măcar o parte din ceea ce
Oprescu vrea sa construiasca un canal navigabil Dunare - Bucuresti - Pitesti. Lebede negre in
Proiectele lui Oprescu: troleibuze si tramvaie verticale; munte artificial de 2270 m; piste suspendate pe
Atunci când te angajezi într-o bătălie politică, îţi calculezi mişcările cu multe mutări înainte şi-ţi
Share