DNA anchetează condiţiile legale în care Arena Naţională a ajuns să aibă acoperiş de tip membrană, ce nu e autorizat în România, deşi iniţial se stabilise că acoperişul trebuie să fie realizat din metal.
(…) proiectul prevedea edificarea unui acoperiş de tablă, fix, pentru care exista aviz I.S.U.. Ulterior, proiectul a fost modificat, fără a se cunoaşte motivele care au stat la baza deciziei, prevăzându-se construcţia unui acoperiş retractabil, din alt material, aspect care impunea obţinerea unui nou aviz I.S.U..
, explică DNA.
La încheierea lucrărilor, deşi se ştia că nu e posibilă obţinerea avizului I.S.U., explică DNA. Tipic românesc este că Arena Naţională a şi funcţionat, şi încă ani în şir!
Arena Naţională a fost inaugurată în luna septembrie a anului 2011, adică funcţionează de patru ani şi patru luni fără avizul I.S.U..
În aceste condiţii, constată DNA, Primăria Capitalei a făcut plata prestaţiei pentru constructor. Construirea stadionului a costat 234 de milioane de euro, din care numai acoperişul a costat 84 de milioane de lei.
28 ianuarie 2016
Nr. 74/VIII/3
COMUNICAT
Ca urmare a solicitărilor formulate de reprezentanți ai mass media, în vederea corectei informări a opiniei publice, Biroul de informare și relații publice este abilitat să transmită următoarele:
La data de 18 ianuarie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie s-au sesizat din oficiu şi efectuează acte de urmărire penală in rem (față de faptă) cu privire la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul
Sesizarea din oficiu a avut la bază următoarele :
La începutul lunii noiembrie a anului 2015, Primăria Bucureşti a decis închiderea „Arena Naţională” din cauza membranei acoperişului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat în România. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.).
Din datele existente, rezultă că proiectul prevedea edificarea unui acoperiş de tablă, fix, pentru care exista aviz I.S.U. Ulterior, proiectul a fost modificat, fără a se cunoaşte motivele care au stat la baza deciziei, prevăzându-se construcţia unui acoperiş retractabil, din alt material, aspect care impunea obţinerea unui nou aviz I.S.U.
La încheierea lucrărilor, deşi se ştia că nu este posibilă obţinerea avizului, s-a efectuat plata către constructor. Construirea stadionului Arena Naţională a costat 234 milioane euro, din care acoperişul a costat 84 milioane lei.
Raportat la actele procedurale ce urmează a fi efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE