În fond, dincolo de această veste bună, problema se poate pune şi în felul următor: noi suntem primii vinovaţi pentru că aceste animale minunate, 
câinii, pe care le selectăm genetic de mii de ani, au ajuns să vagabondeze prin oraşele noastre.
Mai bine zis, din Era Ceauşescu, în care foarte multe case pe pământ au fost date jos în numele nenorocitei de sistematizări, o mulţime de câini de curte au rămas fără stăpân.
Aceşti câini fără stăpân de astăzi, pe care noi în mod eronat îi numim câini vagabonzi (ca şi cum ei ar fi ales în deplină cunoştinţă de cauză să vagabondeze, în loc să stea cuminţi în curţile oamenilor), sunt urmaşii acelor câini care au rămas fără stăpân.
Noi, oamenii, prin tembelismul nostru, am creat această problemă, noi trebuie să o rezolvăm. Iar dacă eram bine guvernaţi, din 1990 până acum problema era deja soluţionată.
Este ilogic să raţionăm astfel:
„Dacă nu am fost în stare să scăpăm neviolent de câinii fără stăpân timp de 21 de ani, atunci este clar că suntem atât de ricăloşi şi nenorociţi, încât este cazul să devenim şi mai ticăloşi, şi mai nenorociţi şi să facem un carnagiu.”
A, vom spune că nu-i carnagiu, că nu e dureros, că mor în câteva secunde. 
Ok, sunt curios care dintre cei care spun aceasta ar accepta să moară fie şi astfel, dacă ar rămâne fără casă.
click to enlarge – din metodele „nonviolente” ale hingherilor de a trata câinii fără stăpân (EcoMagazin)
Aşa că, da, e bine că o Curte Constituţională care de multe ori a fost frână în calea evoluţiei României a luat şi o decizie bună.