Coincidenţe stranii leagă catastrofa aviatică în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, de un alt incident aviatic, petrecut tot în Rusia, avându-l ca protagonist pe fostul dictator Nicolae Ceauşescu, arata Romania Libera.
În noiembrie 1957, o delegaţie românească de nivel înalt care mergea la Moscova pentru a participa la celebrarea Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie a fost victima unui accident aviatic controversat, din care Ceauşescu a scăpat nevătămat.
După o escală în Ucraina, la Kiev, avionul care îi transporta, printre alţii, pe Grigore Preoteasa, ministrul de externe de atunci al României, şi pe Ceauşescu, se prăbuşeşte la ora 17.48 a zilei de 4 noiembrie 1957, chiar lângă pista de aterizare a aeroportului moscovit Vnukovo.
Din 11 oameni aflaţi la bord, în accident au murit patru persoane, printre care şi Grigore Preoteasa.
Ceauşescu a scăpat doar cu câteva răni, conform certificatului medical, care consemna: “traumatism al părţii externe a hemitoracelui drept şi la gamba stângă. Plăgi zgâriate la faţă, mâini şi picioare. Temperatura: 37,3 grade, stare generală satisfăcătoare”, notează stirea.wordpress.com.
Aşa cum amintea Mihai Novicov, translatorul aflat şi el în avionul care s-a prăbuşit, în cartea “Moartea lui Grigore Preoteasa – catastrofa de pe aeroportul Vnukovo”, norocul lui Ceauşescu s-a dovedit a fi ghinionul lui Preoteasa.
De altfel, la înmormântarea lui Preoteasa, Ceauşescu a ţinut să fie printre cei care transportă sicriul fostului tovarăş de partid, flancat de Leonid Brejnev, viitorul secretar general al Partidului Comunist din URSS, potrivit aceleiaşi surse… citeste tot aici