La sfarsitul anului trecut si inceputul anului acesta, putin dupa ce a devenit prim-ministru, Emil Boc si-a anuntat prioritatea numarul unu in an de criza pentru Romania: miza pe infrastructura. Azi, Germania cere inghetarea fondurilor europene destinate Romaniei, in buna masura pentru infrastructura, pentru ca nu ne indeplinim obligatiile de stat membru.
Acela privind ritmul reformei in Justitie si stadiul combaterii coruptiei. Care este secretul acestei evidente contradictii existente? Pe de o parte, avem de-a face cu o economie de semicomanda, bazata pe ucazuri de la centru, combinate cu existenta unei economii de piata simplificate, care pe unele domenii este mai concurentiala si pe altele este dominata de mafii si oligopoluri.
Legiuitorul roman nu a gasit o solutie, de exemplu, pentru ca, folosind piata de capital pe post de vehicul, “corsarii de piata” sa nu intre tiptil in actionariatele unor firme, pentru a le desfiinta apoi si a le valorifica pe bucatele, distrugand vietile salariatilor angajati acolo si ajutand la canibalizarea mai lesne a unor dom
enii vitale pentru sanatatea economica.
Nu ca occidentalii ar fi mai breji din acest punct de vedere. Dar in ultimii ani am stat de vorba cu prea multi taximetristi fosti salariati la astfel de foste intreprinderi, e drept, nu tocmai rentabile.
Piata pensiilor private obligatorii se indreapta spre o structura de tip oligopol, cu cativa mari actori. Advertisingul ii merge pe urme, pentru ca raman tot mai putine firme supravietuitoare in acest an, deoarece in anii de avant economic care au fost pana acum ad-makerii nu au fost preocupati sa isi selecteze personal de calitate, ci sa prapadeasca pe cat posibil cat mai multi bani, facand treaba proasta sau inspirandu-se din exemple internationale ilustre.
Pildele pot continua. Ca o manusa la aceasta stare de fapt economica, in care ne complacem ipocriti, facandu-ne cu totii ca traim intr-o economie de piata concurentiala, suntem inca odata ipocriti si ne facem ca Justitia functioneaza si nu avem coruptie institutionalizata.
In realitate, da, avem o Justitie chioara, nu oarba, una care trage cu ochiul cand judeca si marii nostri businessmani sunt aproape toti suspectati de afaceri oneroase, aranjamente si, in general, ticalosii fara pereche. Si, in special, la nivelul aplicarii legii romane, intrutotului tot, stam jalnic.
Daca transnationala ar proceda, cu salariatii sai, de exemplu, in Statele Unite ale Americii, asa cum isi permite sa o faca reprezentantul acesteia in Romania, in cateva zile sau saptamani i s-ar duce vestea pe intreg continentul nord-american si actiunile ar suferi la toate bursele mari pierderi, iar compania s-ar afla intr-o mare dificultate.
Una peste alta: nu suntem deloc credibili in strainatate. Ni se da voie sa ne jucam asa cum dorim la noi in curte, dar cand este vorba sa iesim pe strada mare exista insi care ne pun semnale de trecere interzisa. Cum ar fi cel pe care ni l-a dat pe drept Bundestagul german. Pentru ca ne meritam soarta si este una pe care ne-o facem numai si numai cu mainile noastre.