Cristi Danileţ, exclus de Gruparea Savonea a doua oară, din magistratură

Share

Judecătorul Cristi Danileţ a fost exclus pentru a doua oară din magistratură de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

De data aceasta, motivul a fost că este membru a două ONG-uri care ar face politică.

Danileț mai are o decizie de excludere din magistratură, pe care nu a putut să o conteste, pentru că, deși au trecut mai bine de cinci luni de la pronunțare, nu i-a fost comunicată oficial.

„Este o execuție a mea, pentru a fi dat exemplu judecătorilor reformiști”, a declarat judecătorul pentru HotNews.ro.

Decizia a fost luată miercuri, cu majoritate, de către Secția pentru judecători a CSM, într-un nou dosar de cercetare disciplinară din partea Inspecției Judiciare.

Hotărârea CSM

„Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică –judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată constând în încălcarea interdicției de a face parte din formațiuni politice și pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit. b) și d) din acelaşi act normativ”.

Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată de către Cristi Danileț. Reacţia acestuia:

„Azi CSM a decis să mă sancționeze cu excluderea din magistratură (a doua, după cea din decembrie pentru filmulețele pe tiktok) pentru că:

fac parte dintr-o formațiune politică, lucru interzis magistraților, întrucât eu sunt membru în două ONG-uri care au dat comunicate prin care criticau activitatea partidelor de guvernământ, deși m-am abținut de la vot in cazul emiterii acelor comunicate, nu le-am semnat, nu le-am difuzat si cu toate că am arătat ca nu CSM e competent să stabilească ce este o formațiune politiă, ci legea, care pune în această categorie doar „partidele politice” , „aliantele electorale”, „aliantele politice” si „ONG-urile care reprezinta minorități și candideaza la alegeri”, ceea ce nu este cazul in speță;

am participat la acțiuni politice, lucru interzis magistraților, prin faptul că am scris un articol științific despre educație publicat de unul dintre cele două ONG-uri și pentru că am participat la o întâlnire nepublică a membrilor unuia dintre cele două ONG-uri declarat „formațiune politică” de către CSM.

Pentru cine nu știe: cele două ONG-uri sunt înființate legal, de către un judecator, ca asociatii neguvernamentale, apolitice si nonprofit.

Unul se ocupa de educatia juridică, celălalt de promovarea culturii europene. Nimeni nu a cerut desființarea lor vreodată pentru că și-ar fi incalcat statutul propriu”, a explicat Danileț, pe Facebook.

Share