Creşterea salariului în Educaţie nu este suficientă. Ea trebuie să fie corelată cu productivitatea muncii.
Creşterea salariului în Educaţie şi productivitatea muncii
Greva din Învăţământ este hârtia de turnesol care scoate la vedere problemele sistemului educaţional.
În ultima săptămână, lideri sindicali pe care îi cunoaştem foarte bine, de mulţi ani, au ieşit din nou public, aşa cum au mai făcut-o în anul 2009.
Principala metodă folosită de aceştia este că, exact atunci când este o criză, ori sunt suprapuse mai multe crize, cer măriri de salarii.
Folosesc faptul că guvernanţii sunt sub presiune şi consideră că e momentul să facă o breşă, cerând din nou bani.
Citeşte şi: Alexandru Cumpănaşu nu are nici măcar diplomă de Bacalaureat
Nu vezi un singur lider sindical care să spună că este nevoie de reforma sistemului de Educaţie. Nici măcar unul.
Liderii grevişti, care au venituri imense, de ordinul zecilor de mii de lei pe lună, nu cer măsuri guvernamentale care să ducă la creşterea nivelului de pregătire al elevilor şi studenţilor.
Ei cer bani, aşa cum au făcut întotdeauna. Ultimii bani promişi profesorilor au fost folosiţi politic de PSD, în 2016, înainte de alegerile legislative.
Citeşte şi: Natalia Gavriliţă, noul premier al Moldovei, e absolventă de Harvard
O majoritate toxică a mărit salariile acestea exact înainte de alegeri. Aceste măriri au contribuit la victoria PSD, în acele alegeri.
Măcelul legislativ care a urmat în anii 2017 – 2019 este cunoscut. Creşterea nivelului educării copiilor şi adolescenţilor? Vorbe de clacă. Nu era timp de aşa ceva, erau alte priorităţi. Cu statul paralel şi alte astfel de aberaţii.
Creşterea nivelului educării copiilor şi adolescenţilor este chestiunea cu adevărat importantă. Sumarul calităţii oricărei activităţi este productivitatea muncii. Lucrurile sunt foarte complexe, dar nu pot scrie aici o cărticică, un studiu.
Definiţia productivităţii muncii
Productivitatea muncii se măsoară în economie ca un raport între totalul ieșirilor și o unitate de total ore lucrate, ca intrare. Productivitatea poate fi privită ca o măsurare a eficienței tehnice sau inginerești a producției.
Dar în Sănătate, Afaceri Interne, Justiţie, Armată sau Educaţie nu poţi cuantifica productivitatea muncii ca în mediul de business.
Poţi însă să măsori calitatea actului educaţional. Cum o faci? Prin cuantificarea calităţii produsului finit: absolventul. De liceu, ori de facultate.
O meserie foarte grea
Şi atunci ce trebuie făcut? Evident, salariile profesorilor trebuie crescute, ele sunt mici, sunt umilitor de mici şi un profesor, dacă îşi face treaba, munceşte zi-lumină.
După ore, îşi pregăteşte lecţiile din ziua următoare. Profesorii de matematică sunt maşini de rezolvat probleme.
Dacă le măreşti însă salariul şi din şcoală pleacă în viaţă acelaşi procent de rebuturi, ai scăzut productivitatea muncii.
Metodica predării. Psihopedagogia
Nu se mai face metodica predării. Copiilor li se formează reflexe, ca la maimuţe, dar nu înţeleg ce Dumnezeu învaţă. Pentru a înţelege, trebuie să ai metodă de predare.
Ştim, meseria asta e grea. Dacă predai de exemplu analiză matematică, trebuie să rezolvi culegeri întregi de probleme. Asta ocupă mult mai mult decât 40 de ore de muncă pe săptămână.
Dar nu ajunge să fii un bun rezolvitor, nici cunoaterea metodicii predării. Trebuie să ştii cum să captezi atenţia celor cărora le predai. Adică trebuie să ştii psihopedagogie. Nici asta nu se mai face ca lumea.
Plus că simplul fapt că timp de 50 de minute stai în faţa elevilor sau studenţilor, predând, apoi ai 10 minute de pauză, după care iar predai alte 50 de minute, şi tot aşa, este foarte obositor. Nu lucrezi de la 9 la 5, ci zi-lumină.
Dar trebuie să ştii cum să faci în aşa fel încât să captezi atenţia elevilor sau studenţilor.
Băţul şi morcovul
Şi trebuie făcută reformă, repet. Reforma în Educaţie este un proces dificil, continuu, nu se termină niciodată şi mereu, pe măsură ce societatea evoluează, trebuie remodelată. La infinit.
Cum faci? Foloseşti metoda “carrot and stick”, adică a “băţului şi morcovului”. Măreşti salariile anul acesta cu atât, dar stabileşti parametri de performanţă, pentru a mări blestemata aceea de productivitate a muncii.
Nu sunt îndepliniţi parametrii, anul viitor nu măreşti salariile. Sunt îndepliniţi, le măreşti. Dar care sunt aceste criterii de performanţă?
Nu este treaba mea, ca jurnalist, ci a experţilor în Educaţie. De la cei din Ministerul Educaţiei, până la cei din inspectoratele şcolare, ori cei din facultăţi. Să muncească, să gândească, aşa cum nu au făcut până acum.
Să o facă pentru România educată, că până acum au produs numai vorbe de clacă şi proiecte de lege laloidale, calpe.
Producem brontozauri umani
În decembrie 1990, am condus o grevă studenţească. Cea a studenţilor din centrul universitar Galaţi. După grevă, în februarie-martie 1991, le-am spus rectorului, prorectorilor, decanilor şi prodecanilor Universităţii din Galaţi:
În cursul acestei greve, am avut nişte revendicări care ţineau de reforma Învăţământului. Nu facem, adică nu faceţi nimic din aceste lucruri.
Vine ziua, tropăie. Va veni o zi în care vă veţi aminti ce vă spune acum golanul care a condus greva asta, despre care credeţi că v-a dat peste cap Universitatea:
Produceţi monştri, iar în anii care urmează veţi produce tot mai mulţi monştri şi tot mai mari, pentru că nu faceţi reformă.
Exact asta se întâmplă acum.
România viitorului
Noi în acest moment nu avem aproape nimic. Avem o superficie, formată din copii excepţionali, formaţi de profesori excepţionali, pasionaţi de meseria lor. Dar atât.
Aici se formează două tipuri de oameni excepţionali: în umanioare şi în ştiinţe exacte. Ei nu au unde să se angajeze în România. Nu au ce lucra, aşa că aspiratorul de forţă de muncă din Occident îi trage acolo.
Dar în rest nu avem nimic. Cei ce rămân în ţară sunt în majoritate slabi. Absolventul mediu de liceu şi cel de facultate nu e pregătit pentru lumea în care ne aflăm.
Prelucrarea grafenului şi legalitatea
În statele aflate în viitor, din punct de vedere al Educaţiei, precum Finlanda, Coreea de Sud sau Japonia, există domenii educaţionale care nici nu pot să fie reglementate.
Pur şi simplu, statul le lasă “la gri”, ca legalitate, pentru că nu pot fi legiferate. Noi? Nici măcar nu mai ştim să scrie corect în limba noastră, româna. Voi da exemplul Finlandei.
În urmă cu mai mulţi ani, concernul Nokia a renunţat aparent inexplicabil la divizia de telefoane mobile, cu care domina mapamondul şi avea vânzări record. Pur şi simplu, a vândut-o Microsoft.
Sticla curbată şi laptopul mototolit în bucunar
Cu banii, Nokia a investit în prelucrarea grafenului. Grafenul este o substanţă care, amestecată cu sticla obişnuită, o face curbabilă, pliabilă ş.a.m.d..
Televizoarele şi telefoanele cu ecran curbat şi smartphone-urile pliabile de ultimă generaţie au sticlă cu grafen. Dar ăsta e numai începutul. În viitor, vei purta cu tine smartphonul, făcut mototol în buzunar.
Îl vei despături şi folosi. Îl vei mai despături odată şi va deveni tabletă, iar despăturit încă odată va deveni monitorul laptopului, din care va ieşi tastatura virtuală, la care vei scrie, bătând cu degetele prin aer.
La limita legalului
Prelucrarea grafenului nu se învaţă în Finlanda în şcoli. Pur şi simplu, acest lucru nu este posibil. Se învaţă în sesiuni de training, la Nokia.
Sunt două tipuri de training: cele pentru “gulerele albastre”, care se referă la partea de prelucrare propriu-zisă, şi cele pentru “gulerele albe”, care se referă la partea de proiectare.
Noi trebuie să ardem etapele şi să intrăm direct în România viitorului, nu să preluăm sistemul educaţional actual occidental. Da, acesta este bun, produce mai mulţi copii excepţionali, dar nu ajunge.
Ţinta propusă şi programul
Şi oricum noi nu suntem nici măcar aici acum. Pur şi simplu, nu suntem nicăieri. Iar liderii sindicali cer banibanibani.
În mod normal, politicienii ar trebui să se gândească la toate astea, să facă un plan de reformă, apoi să folosească metoda “carrot and stick”, pentru a ajunge la ţinta propusă. Într-un număr de ani.
Altfel, vom fi mereu în urma occidentalilor, iar atunci când ne vom întoarce din Occident vom continua să spunem: “Bă, am fost în Finlanda. Ăştia sunt extratereştri!”.