Cozmin Guşă anunţă suspendarea lui Iohannis în toamnă

Share

Cozmin Guşă, acţionar al postului Realitatea Plus şi membru PSD, anunţă că preşedintele Iohannis va fi suspendat din funcţie în toamna acestui an.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Acest lucru ar fi posibil pe fondul unei crize economice şi medicale. Guşă susţine că Iohannis va ajunge la 15% – 20% în sondaje.

„Am văzut câţiva revoltaţi de ieşirea publică a lui Iohannis, considerând gestul lui cu degetul oarecum ameninţător, sau luatul nostru la “PERPULIS” din exprimarea lui, că vreun semn de autoritate de “diriginte” supărat pe clasă indisciplinată.

Eu citesc altfel în spatele acestor gesturi: Klausica al nostru simte că autoritatea lui e pe ducă, iar prin aceste gesturi de neam prost forţează o percepţie diferită (râd şi copiii!), şi-n plus, “miroase” deja că degringolada şi sărăcia post criza medicală, dublate de managementul sau defectuos din aceste luni, pentru care va fi “premiat” public, VOR DUCE CĂTRE O DECIZIE DE SUSPENDARE A SA DIN FUNCŢIE, că oricum s-au obişnuit romanii cu asa-ceva încă din epoca Băsescu.

Daaa, să nu vă miraţi de această îngrijorare prezidenţială, să fiţi convinşi că aşa stau lucrurile, iar cei din “camarilla” să operează şi ei cu acelaşi fel de îngrijorare, tocmai pentru că vor fi şi ei vizaţi. Sau cum, credeţi că Iohannis&comp nu ştiu că jumătate dintre cei 6,5 milioane care l-au votat anul trecut în noiembrie au făcut-o doar de spaimă “c-ar putea ajunge Proastă!” ??

Oricum, Iohannis a luat în turul 1 aproape 3,5 milioane de voturi, deci sub 20% dintre români l-au mai preferat de fapt. Eheee, acum faceţi şi dvs. cum face Klausica al nostru, adică aproximaţi cam câţi dintre aceşti romani mai sunt azi alături de el, şi mai ales câţi vor mai rămâne când va veni criză economică şi “foamea”, şi-O SĂ AVEŢI O CIFRĂ DE SUSŢINERE LA TOAMNĂ PENTRU KWI CU PROCENTAJ DE 10-15%.

Te mai poţi impune şi bate împotriva valului public de nemulţumire afişată cu procentajul ăsta? Desigur că nu. Şi-atunci o să înţelegeţi şi activismul şi mediatizarea excesivă a lui #Pontache-Dottore-Colectiv spre exemplu, care, ca şi alţii, nu mai vrea s-aştepte 2024 pentru candidatura. Pe scurt, pornind de la această simplă analiza, ne putem creiona perspectiva “caftelii generalizate” pe care o vom experimenta în foarte scurt timp”, susţine Guşă, într-o postare de pe Facebook.

Postarea lui Guşă vine la scurt timp după ce Tăriceanu l-a ameninţat pe preşedinte că nu va sfârşi bine. „Să nu mai ameninţe Parlamentul, pentru că a mai făcut-o Traian Băsescu şi nu s-a sfârşit bine pentru el”, a scris Tăriceanu, după discursul de joi al lui Iohannis.

Share