home POLITICA Contradictoriul Sergiu Nicolaescu

Contradictoriul Sergiu Nicolaescu

Share

La câte aberaţii ne-au auzit în aceste zile urechile despre Sergiu Nicolaescu, ne-am stăpânit până când acesta a fost înmormântat, pentru a scrie mai apoi despre personalitatea sa contradictorie şi adumbrită de mistere.

A spune despre Sergiu Nicolaescu că e cel mai mare regizor român de film (sau unul dintre marii regizori ai lumii) este o eroare la fel de mare cu aceea de a afirma despre Adrian Păunescu că este cel mai mare poet român.

Ascendenţe familiale. Cei doi Cambrea

Există doi Cambrea la care face referire Sergiu Nicolaescu în mod insistent, manifest şi repetat: comisarul Cambrea şi generalul Cambrea. Ambii sunt personaje interesante.

Comisarul Cambrea ar fi un fost comisar de poliţie, unchiul lui Sergiu Nicolaescu – fratele mamei acestuia, modelul după care regizorul s-a inspirat atunci când a construit personajul comisarului Moldovan – jucat chiar de regizor, dar poate şi pe cel al comisarului Miclovan – jucat de Ilarion Ciobanu.

Adrian Cioflâncă: Sergiu Nicolaescu, Mareşalul şi legionarii (Contributors)

Gheorghe Cambrea “anticomunistul” ar fi făcut puşcărie sub comunişti vreme de 15 ani pentru că nu ar fi fost de acord să colaboreze cu aceştia, iar ei l-au crocodilit în închisoare. Lucruri care ar trebui să fie şi dovedite, nu numai afirmate de Sergiu Nicolaescu însuşi şi punctum. Până atunci…

Surse independente cât de cât pe Internet care să ateste existenţa acestui Gheorghe Cambrea nu există. Toate sunt legate direct de declaraţiile regizorului. Să-l credem? Probabil că e la fel de veridic ca şi versiunea istorică raliată la istoriografia comunistă, care ne este prezentată cu consecvenţă ca realitate istorică în filmele sale.

Ilarion Tiu: Falsurile din filmele lui Sergiu Nicolaescu (Adevărul)

Nicolae Cambreageneral de armată, alt frate al mamei lui Sergiu Nicolaescu, era în 1942, pe frontul rusesc, şeful Statului Major al Diviziei a V-a a Armatei Române. Ştim că acest personaj a existat, e o certitudine.

A fost luat prizonier de ruşi şi soarta lui – dacă ficţiunea ar năvăli în realitate şi ar exista Maşina Timpului – l-ar face demn de invidiat de către un personaj al lui Petru Dumitriu din romanul-fluviu “Cronică de familie”, colonelul Duca.

În primul război mondial, col. Dimitrie Duca dezertează, trecând linia frontului la nemţi, convins că românii vor pierde războiul şi el, sub ocupaţie germană, va deveni regent, ca urmaş de sânge al domnitorilor pământeni Duca.

Nicolae Cambrea s-a întors pe dos cu atâta zel, după ce a fost luat prizonier de ruşi, încât Beria l-a propus şi Stalin l-a avansat general şi l-a numit comandantul Diviziei “Tudor Vladimirescu”. Povestea sa este cumplită şi exemplară pentru viaţa unui aparatcik kominternist tipic, de vârf.

Sergiu Nicolaescu îl pomeneşte în mod repetat şi pe acest Cambrea, ca aici. În ultimul interviu realizat de Ion Cristoiu cu Sergiu Nicolaescu, acesta îi povesteşte jurnalistului că episodul său de marină militară a fost condimentat cu faptul că toţi colegii săi ştiau că e un mare pilos: era nepotul generalului Cambrea.

Care era vasăzică modelul lui Sergiu Nicolaescu? Militarul carierist şi oportunist trădător de ţară, despre care ştim că există, ori intransigentul comisar de poliţie, despre a cărui existenţă avem legende născute chiar de regizor? Poate găsim răspunsul uitându-ne cu atenţie şi spirit critic la filmele lui Sergiu Nicolaescu.

Actor cu charismă, dar cu voce searbădă

Întotdeauna ne-a intrigat atitudinea sa filmică stranie. În permanenţă a existat o contradicţie dramatică între aspectul său fizic prestant, atletic, elegant şi felul în care vorbea, de parcă ar fi avut de curând o operaţie complexă pe corzile vocale.

Avea o faţă luminoasă, care umplea ecranul şi crea charismă prin ea însăşi, singură. În schimb, îşi spunea replicile cu un glas tern, egal, fără nici o expresie – cu excepţia momentelor rare când ţipa sau răcnea studiat.

Ţinem minte “Pistruiatul”. Erau episoade întregi în care îl aşteptam să facă şi altceva decât să vorbească egal, rece, robotic, enervant de tern şi simultan senin, cu şuviţa rebelă de James Dean tomnatic rătăcită studiat pe frunte.

Poate că era o modalitate gen Giuliano Gema de a crea tensiune – pentru că şi actorul italian are o atitudine filmică asemănătoare în seria spaghetti western al cărei protagonist este, dar ea putea fi interpretată la Sergiu Nicolaescu, simplu, în două cuvinte, şi astfel: joacă prost.

Regizor prolific, comercial, irosit

În opinia noastră, aşa cum talentul imens de versificator al lui Adrian Păunescu s-a irosit într-un fluviu de versuri declarativ-explicite, prin care creatorul şi-a astupat vena poetică simbolistă iniţială, originală, profundă, vânzând-o culturniciei comuniste, Sergiu Nicolaescu s-a irosit în filme poliţiste proaste, pe linia propagandei oficiale a vremii.

Toate împuşcăturile sună la fel de la prima la ultima peliculă. Toate tunurile bubuie identic. Toate mitralierele răpăie ca AKM. Comisarii de poliţie protagonişti au un comportament rizibil, scos din romanele de aventuri ale lui Alexandre Dumas şi Paul Féval, în timp ce aceia fraieriţi de Pistruiatul sunt toţi, la fel de rizibil, tâmpiţi sadea.

Măcar francezii, când făceau filme de război despre militari nemţi tâmpiţi, făceau comedii. În subterană, în filmele cu acţiune plasată în timpul celui de-al doilea război mondial, ropotesc neobosiţi ilegalişti comunişti patrioţi, tunşi regulamentar, îmbrăcaţi sărăcăcios şi luptând pentru libertatea ţării lor până la ultima suflare. Măi tată, măi…

Adevărul istoric este că în România, în perioada interbelică, o pegră infractoare puşcăriabilă despre care istoricii au scris puţin a fost infiltrată deliberat de Komitern cu elemente provocatoare sovietice comuniste, ce au avut un rol minor în actul de la 23 august 1944 – pregătit diplomatic intens ani în şir, prin emisari mascaţi, de către Familia Regală şi liderii partidelor istorice.

Despre acest fapt istoric dovedit, în filmele lui Sergiu Nicolaescu ni se vorbeşte prea puţin. În schimb, “Pistruiatul” – care nu este un simplu film pentru copii, impune imaginea idilică, mitizată, a comunistului bun, care stă într-o fabrică de cărămidă părăsită şi trage manifeste, pe care le împrăştie în Capitală cu ajutorul unui copil de şcoală – erou. Haida-de…

Mari regizori români de film

Un regizor mare lasă cel puţin un film fără care cinematografia română nu se poate. Sergiu Nicolaescu nu e printre ei. Cinematografia română trebuie să se cureţe de acel Mihai Viteazu – jucat excelent de Amza Pellea (voce Emanoil Petrut), care ţine discursuri suspect de coerente pentru anii 1600 despre români şi se comportă suspect de asemănător cu Ştefan cel Mare, Decebal şi toate figurile istorice portretizate la şapirograf în filmul istoric românesc tipic produs în anii comunismului.

Regizori români mari sunt, după părerea noastră, Liviu Ciulei (fără a cărui “Pădure a spânzuraţilor” nu se poate nicicum), Mircea Daneliuc (care cu “Glissando” a făcut pârtie în parabola filmică antidespotism), Dan Piţa (care prin “Pas in doi” a dat o lecţie de regie de film contemporan despre eros), Mircea Veroiu (care prin “Somnul Insulei” a mai pus o piatră la edificiul construit de Daneliuc), Andrei Blaier (care cu “Prin cenuşa imperiului” a atins culmi incredibile de universalitate în filmul despre război) sau Manole Marcus (care cu “Actorul şi sălbaticii” a făcut ca figura marelui Constantin Tănase să nu dispară niciodată din conştiinţa românilor).

Sergiu Nicolaescu nu se află în această galerie de mari regizori. Din păcate. Potenţial avea. S-a irosit, ocupat să rezolve cu talent chei filmice propagandistice. Culcându-se oportunist pe trendul politic nenorocit al timpului său. Alţii nu au făcut-o, cel puţin nu tot timpul. Glorie şi cinste lor!

Propagandist politic

Să revenim însă la “Pistruiatul”. Efectul teribil al acestei romanţe de război, asupra românilor care au văzut filmul când erau copii şi acum sunt oameni de 40 – 50 de ani, este indiscutabil: câţi dintre ei credeţi că au timp să discearnă adevărul istoric de romanţa comunist-culturnică, ticluită propagandistic de regizor, cu toate siropurile necesare pentru a ţi se fixa în creier o minciună?

Mai puţin cunoscut este extrem de valorosul film “Francois Villon, poetul vagabond”, apărut întâi ca serial în Franţa. Aici Nicolaescu dovedeşte ce mare regizor ar fi putut să fie dacă nu ar fi fost ocupat să-l facă pe Mircea cel Bătrân să ţină discursuri comuniste, asemănătoare cu cele ale lui N. Ceauşescu.

Recomandăm acest film, “Francois Villon, poetul vagabond”, biografie filmică a marelui poet francez, tuturor celor care-l dispreţuiesc pe Sergiu Nicolaescu pentru filmele sale de propagandă comunistă, ce rescriu comunistoid istoria României de până la venirea comuniştilor.

Sergiu Nicolaescu poate şi trebuie să fie respectat pentru ce a făcut bun. Mai recomandăm călduros “Osânda”, de asemenea un film foarte valoros. Nu ne permitem să scriem decât despre filmele pe care le-am văzut şi nu pretindem că analizăm precum criticii de film.

“Regizor” de confiscări de revoluţii. Mare iubitor de animale

Chiar dacă este irelevant pentru calitatea sa umană – există mari criminali ai istoriei care au fost şi mari iubitori de animale (iar rasa canină este la loc de cinste), Sergiu Nicolaescu avea o pasiune pentru câini.

Îl înţelegem: câinele este un animal minunat, capabil să îşi sacrifice viaţa pentru stăpânul lui, aşa cum omul obişnuit nu o face. Acest fapt mărunt aruncă, între mai multe lumini şi umbre, o lumină asupra acestui personaj complex – pentru că despre Sergiu Nicolaescu se pot spune multe, dar că este un caz simplu nu.

Se spune că regia şi scenariul Revoluţiei Române (mai corect: a confiscării acesteia de către gaşca kominteristă a lui Ion Iliescu) ar fi fost pus la punct de Sergiu Nicolaescu. Este un lucru care trebuie însă demonstrat.

Există multe argumente circumstanţiale în sprijinul acestei teze. Cascadorii lui Sobi Cseh, partenerii săi de afaceri filmice decenii la rând, au avut un rol important în frământatul început de ani ’90, când FSN ciomăgea fără ezitare pe cine era deranjant.

Sergiu Nicolaescu apare din neant la TVR pe 22 decembrie 1989 şi ţine un discurs foarte interesant:

A vorbit pe 22 decembrie 1989, a mai trăit 23 de ani şi 12 zile după aceasta. A fost politician. Unul dintre cei mai importanţi ai succesiunii FSN – FDSN – PDSR – PSD. Comisia de Apărare a Senatului era pentru el cam ce este pentru alţii strada mare.

Din păcate, este încă un posibil conspirator FSN, alături de Dan Iosif, Silviu Brucan, Nicolae Militaru sau Mihai Lupoi, care ne părăseşte fără să fi avut ocazia să ne spună multe lucruri. Le vom afla vreodată?

Citeşte şi
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind – Filiala TVR a depus mai multe plângeri și denunțuri
TVR a programat două filme cu Mircea Diaconu în weekend, la câteva zile după ce
MediaSind TVR a declanşat în data de 22 august 2019 greva japoneză, în timpul Festivalului
După pierderea reprezentativităţii la nivelul SRTV, prin plecarea masivă a membrilor către MediaSind TVR, din
Sindicatul Român al Jurnaliștilor - Filiala MediaSind TVR a depus astăzi, 24 iulie 2019, o
Organizaţia MediaSind din TVR convoacă Adunarea Generală Extraordinară pentru depunerea de plângeri penale împotriva conducerii
Către Partidul Social Democrat, Doamnei Viorica Dăncilă, Președinte interimar Retrageți sprijinul politic acordat șefei TVR!
Televiziunea Română se confruntă cu noi acuzaţii de cenzură, izbucnite tot din cauza preşedintelui -
Lavinia Şandru, cu emisiunea „Faţa nevăzută a lumii“, de la TVR, a înregistrat cea mai
Interviu omagiu luat de Lavinia Șandru premierului Viorica Vasilica. Acesta a fost difuzat de TVR,
Share