CONSERVE Spioni rusi inchisi in Georgia

Share

Nouă presupuşi agenţi ruşi care ar fi făcut parte dintr-o reţea creată pe teritoriul Georgiei de către Serviciul de Informaţii al armatei ruse (GRU) au fost condamnaţi la închisoare pentru spionaj în beneficiul Rusiei de către o instanţă din Batumi, relatează Radio Liberty.

Astfel, toţi cei patru inculpaţi au fost declaraţi vinovaţi şi au primit pedepse între 11 şi 14 ani de închisoare, conform postului de radio citat.

Potrivit anchetei, agenţii ruşi, între care patru rezidenţi ai Federaţiei Ruse şi cinci georgieni, au furnizat GRU informaţii cu caracter militar în decursul mai multor ani, chiar şi în timpul conflictului de cinci zile, din august 2008.

În grup a fost infiltrat un agent, iar mărturiile sale au dus la deconspirarea întregii reţele, iar presupuşii vinovaţi aduşi în boxa acuzaţilor.

Cea mai severă pedeapsă – 14 ani de închisoare – a fost pronunţată împotriva rezidentului rus Iuri Skrâlnikov. Acesta, conform serviciilor speciale georgiene, era omul de legătură între GRU şi rezidentura rusă din Georgia.

icmal
ghngbhnv

În acest context, postul de radio Eho Moskvî relatează că Skrâlnikov are cancer în fază terminală şi nu se poate deplasa fără ajutor.

“Ochiul vigilent  al contraspionajului georgian

Comentând afacerea spionilor ruşi, ministrul georgian de interne Vano Merabişvili a declarat joi la Eho Moskvî că deconspirarea agenţilor se datorează noului sistem de contrainformaţii.

“Rusia s-a obişnuit că spaţiul CSI este teritoriul ei, pe care îl controlează şi unde poate acţiona după bunul plac, fără teama de a fi pedepsită. La drept vorbind, Moscova a subestimat serviciile de informaţii georgiene’

, a afirmat Vano Merabişvili.

“Nu toţi spionii şi agenţii ruşi din Georgia au fost reţinuţi, dar aceştia se află sub ochiul vigilent al contraspionajului georgian”

, a adaugat ministrul de interne Vano Merabişvili

La 5 noiembrie 2010, Georgia a raportat finalizarea operaţiunii ‘Enver’ în cadrul căreia au fost reţinute 13 persoane suspectate de legături cu GRU, între care patru rezidenţi ruşi… tot pe Romania Actualitati

Share