Codrin Ștefănescu, președintele APP, a anunțat că se retrage o perioadă din viața politică, din cauza unor probleme de sănătate.
”Dragi români,
Din motive personale, dar mai ales din motive de sănătate, am decis să mă retrag o perioadă din viața politică. Medicii mi-au cerut și sunt nevoit să le dau ascultare.
Proiectul AliantaPentruPatrie, pe care l-am pornit împreună cu mulți dintre voi in urma cu 13 luni, își va continua misiunea de recuperare a României din mâinile trădătorilor și dușmanilor de neam, care prin minciună, hoție si vanzarea a tot intereselor străine, au pus stăpânire pe destinele și viețile noastre”, a scris Codrin Ștefănescu pe Facebook.
El a anunțat că partidul Alianța pentru Patrie va fi condus de fostul ministru al Educației Liviu Pop.