Clotilde Armand ia în administrare parcurile Herăstrău şi Cişmigiu

Share

Este o chestiune de bugetare. Clotilde Armand s-a înţeles cu Nicuşor Dan, iar acum există şi votul Consiliului local Sector 1.

UPDATE Am scris că Clotilde Armand s-a înţeles cu Nicuşor Dan, convinşi fiind că aceşti oameni se sincronizează. Lucrurile nu stau aşa.

“Nu se pune problema ca Primăria Sector 1 să preia parcurile Cișmigiu și Herăstrău”, a transmis vineri primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. El a adăugat că primarul Clotilde Armand “are mult mai multe probleme de rezolvat în sectorul său și nici nu are capacitatea financiară pentru a face acest lucru”.

În replică, Armand s-a arătat surprinsă de răspunsul primarului general, spunând că, în urmă cu câteva luni, conveniseră ca primăria de sector să preia cele două mari parcuri. Mai mult, ea spune că a plătit datoriile către municipalitate și îl somează pe Nicușor Dan “să nu mai dezinformeze opinia publică”.

Primarul Sectorului 1 anunță că s-a aprobat proiectul de Hotărâre, prin care a solicitat ca Parcul Herăstrău și Parcul Istoric Cișmigiu să treacă, de la Consiliului General al Municipiului București, în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1.

„Vă anunț că, în urmă cu câteva minute, a fost aprobat proiectul prin care am solicitat Consiliului General al Municipiului București trecerea în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a Parcului Herăstrău și a Parcului Istoric Cișmigiu, cu 19 voturi pentru și 6 abțineri”, a transmis Clotilde Armand.

Aceasta a precizat că lucrările de investiții propuse pentru Herăstrău vizează reabilitarea și modernizarea aleilor pietonale și platformelor betonate, refacerea instalațiilor și rețelelor de apă și canalizare și a instalațiilor de irigat.

De asemenea, se dorește modernizarea locurilor de joacă și reabilitarea spațiilor verzi existente (defrișare arbori uscați, replantare arbori, gazon, plante bienale și anuale, garduri vii).

În privința Parcului Istoric Cișmigiu, Primăria Sectorului 1 plănuiește să reabiliteze și să restaureze Podul cu nuc, Ansamblu cetate, Foișor, Terasa Trandafirilor, Grota (Movila), Izvorul lui Eminescu.

„În plus, vor fi realizare lucrări de amenajare peisagistică (defrișare arbori uscați, replantare arbori, gazon, plante bienale și anuale, garduri vii) și va fi introdus un sistem de monitorizare video”, a transmis Clotilde Armand.

Share