Ciprian Barna este city manager la Sectorul 1. Incompetenţii PSD sunt înlocuiţi de Clotilde Armand cu oameni instruiţi.
Scos la concurs de Clotilde Armand în decembrie 2020, postul de city manager al Sectorului 1 a fost dat unui coleg de partid.
Vorbim despre Ciprian Barna, membru al filialei USR Bihor și angajat al Primăriei Oradea, pe durata mandatelor deținute de Ilie Bolojan.
Acesta va coordona astfel cheltuirea eficientă și transparentă a banului public, se va ocupa de elaborarea proiectelor, politicilor și strategiilor noi de dezvoltare, precum și de atragerea de fonduri extrabugetare, elaborarea planului de dezvoltare locală și, nu în ultimul rând, va trebui să mențină o legătură cât mai strânsă cu sectorul privat.
Absolvent al Facultăţii de Administraţie Publică din Cluj şi al Facultăţii de Drept din Oradea, cu un masterat în afaceri europene obţinut la Universitatea Reims Champagne-Ardenne, noul City Manager al celui mai bogat sector din București s-a ocupat în perioada 2012 – 2015 de extinderea serviciului de transport local la nivel metropolitan, proiecte de dezvoltare a conectivităţii transfrontaliere între Oradea şi Debrecen.
