Cine e implicat în afacerile AUR cu Clanul Onoriu

Share

Cine e implicat în afacerile AUR, cu Clanul Onoriu. Sunt nume importante din conducerea formaţiunii extremiste.

Onoriu Timotei, nepotul șefului Partidului Uniunea Națională Creștină a Romilor din România, a devenit directorul financiar al celei mai mari companii înființată de membrii AUR.

Cine e implicat în afacerile AUR cu Clanul Onoriu

De abia înființată, afacerea e aproape de borna de 1 milion de lei, din contracte cu statul. Marius Lulea, 43 de ani, este cel care-l finanțează de ani de zile pe George Simion, 37 de ani, președintele formațiunii extremiste AUR.

I-a plătit, până să ajungă parlamentar, un salariu, aproape 10 ani, de circa 2000 de lei lunar. Acum, Lulea este propunerea acestui partid pentru funcția de premier.

Și-a înființat de nici șase luni o nouă companie, al cărei director financiar este Onoriu Timotei, 27 de ani, nepotul șefului Partidului Uniunea Națională Creștină a Romilor din România, Onoriu Emanuel.

Citeşte şi: Cum şi-a tras AUR cu bisericile-n picior

Acesta este membru al unuia dintre clanurile din Sectorul 1: Onoriu. Ai cărui membri au fost implicați în construcții controversate de blocuri între case sau în activități violente.

La fel ca nepotul, unchiul Emanuel a cochetat cu mai multe partide extremiste. Inclusiv cu AUR, la ale cărui mitinguri a participat.

Ba, chiar a strâns semnături să candideze la președinția României. Onoriu Timotei este un dezvoltator imobiliar din București. Este și membru al AUR Sector 1, conform Newsweek.

Citeşte şi: VIDEO Sorin Lavric, senator AUR, omagiază un legionar

Este fiul lui Onoriu Estera, fiica regretatei cântărețe de muzică lăutărească, Gabi Luncă, și a lui Burloi Marceluș, la rândul lor, dezvoltatori imobiliari din Sectorul 1.

Onoriu Estera este sora lui Onoriu Emanuel, pastor și președintele Partidului Uniunea Națională Creștină a Romilor din România.

Onoriu Emanuel a cochetat cu mai multe partide extremiste: SOS, al senatoarei proruse Diana Șoșoacă, și partidul lui Aurelian Pavelescu. Participă și la evenimentele de partid ale AUR.

Traseist prin partide obscure extremiste

În 2016, candidase la parlamentare pe listele Partidului România Mare (PRM), condus de Cornel Vadim Tudor. Și-a încercat norocul inclusiv cu Partidul Noua Generație, a lui Gigi Becali.

Tatăl său, Ion Onoriu, a fost primul președinte de după 1989 al Partidului Partida Romilor Pro-Europa.

Share