home MASS MEDIA, POLITICA, STIRI DESPRE JURNALISTI Chirieac, Buble şi Andronic, printre beneficiarii la banii de la Guvern

Chirieac, Buble şi Andronic, printre beneficiarii la banii de la Guvern

Share

Bogdan Chirieac (DC News), Iosif Buble (Stiri pe surse) şi Dan Andronic (EvZ) sunt printre cei mai eligibili patroni de presă din România, pentru banii anunţaţi de Cabinetul Orban.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Cash-flow-ul lor este remarcabil, având în vedere câţi bani au primit de la Partidul Social Democrat, în campanii murdare.

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, prin care se alocă 200.000.000 lei pentru derularea, pe o perioadă de patru luni, prin intermediul mass-media, a unei campanii de informare a cetăţenilor cu privire la regulile ce trebuie respectate pe perioada stării de urgenţă şi după 15 mai, a anunţat şefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Dancă a precizat că 47% din acest buget este alocat pentru desfăşurarea campaniei la televiziunile naţionale, iar restul de 53%, pentru celelalte medii de comunicare – presă tipărită, online, locală, regională sau pentru staţii tv şi radio locale şi regionale. Campania urmează să se desfăşoare printr-o aplicaţie informatică, fiind publicat şi raportul cu sumele alocate pentru fiecare furnizor media.

“Un proiect de act normativ adoptat a fost aşteptat în urma consultărilor pe care Guvernul le-a derulat în această perioadă cu diverse industrii afectate şi, mai ales, ca urmare a necesităţii desfăşurării unor campanii ample de informare a opiniei publice în ceea ce priveşte regulile care urmează să fie respectate după încetarea stării de urgenţă şi în perioada actuală de stare de urgenţă. Vorbim despre măsuri atât în ceea ce priveşte protecţia sanitară pentru limitarea răspândirii coronavirusului, cât şi despre măsurile necesare pentru reluarea activităţilor în domeniul social şi economic. Aceste măsuri necesită o informare amplă a opiniei publice şi Guvernul a decis derularea unei campanii de informare publică în acest sens”, a declarat Dancă, după şedinţa de guvern.

El a spus că această campanie de informare publică reprezintă, în acelaşi timp, un mecanism de sprijin pentru industria mass media şi jurnaliştii din România care în această perioadă au veniturile din publicitate afectate în mod semnificativ.

“În absenţa derulării unei astfel de campanii, practic, funcţionarea lor ar fi puternic afectată, cu consecinţe extrem de grave în ceea ce priveşte funcţia lor de asigurare a unei informări corecte a cetăţenilor. Şi din punctul de vedere al Guvernului, această măsură este un mecanism de sprijin pentru asigurarea accesului la informarea corectă şi echilibrată din partea industriei mass media pentru cetăţeni în această perioadă”, a subliniat Ionel Dancă.

Dancă a menţionat că este alocat un buget de maximum 200.000.000 lei pentru derularea campaniei pe o perioadă de patru luni.

“Mai mult de o jumătate din acest buget este alocat pentru zona de presă tipărită, online, locală, regională sau pentru staţii tv şi radio locale şi regionale. Astfel, 47% din acest buget este alocat pentru desfăşurarea campaniei la televiziunile naţionale, diferenţa, respectiv 53%, pentru celelalte medii de comunicare. Campania urmează să se desfăşoare în mod transparent, printr-o aplicaţie informatică dezvoltată de Autoritatea pentru Digitalizarea României şi gestionată de SGG, prin această autoritate. Va fi o platformă web în care toţi participanţii care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate se pot înscrie pentru a participa la această campanie, iar, în urma înscrierii pe această platformă, va fi publicat raportul cu sumele alocate pentru fiecare furnizor media şi condiţiile contractuale de participare la această campanie”, a explicat Ionel Dancă.

Potrivit acestuia, campania poate fi prelungită, în limita bugetului alocat, în funcţie de evoluţia contextului social şi economic generat de epidemia cu coronavirus.

Ionel Dancă a anunţat şi aprobarea în Guvern a unui memorandum privind acordul cu Google pentru derularea unor campanii de informare, Google oferind acces gratuit pentru astfel de promovare în limita sumei de 1,2 milioane de dolari.

“Faţă de campania de informare publică gestionată de Guvern, complementar cu această campanie a fost adoptat un memorandum pentru aprobarea acordului între Guvernul României şi Google pentru derularea unor campanii de informare din surse autorizate prin intermediul platformei Google în urma disponibilităţii acordate de compania Google de a oferi acces gratuit pentru astfel de promovare în limita sumei de 1,2 milioane de dolari”, a spus Dancă.

Citeşte şi
Conferinţă naţională a presei?

Conferinţă naţională a presei? Haida-de! Să fim serioşi! Cu cine? Cu SRS, CTP, Nistorescu, Chirieac, Read more

Revista presei. De ce nu a spus Basescu ca merge in SUA?

~televiziunile de stiriscandal in ofsaid~finantari oculte din Africa pentru campania prezidentiala a lui Chirac~Grecia are Read more

Intrebarea unui tanar jurnalist pentru Corina Dragotescu

Stimata doamna Dragotescu, presa are un defect: uita repede. Dar dumneavoastra, fiind un jurnalist foarte Read more

Revista presei. Chirieac si Vantu, deconspirati de telefoane

~s-a-ntreit numarul delegatilor la Congresul PDL: avantaj Blaga~Elena Basescu pierde iar lupta cu limba romana~Goldman Read more

“Scăpați televizoarele de Bogdan Chirieac!”

Pe Internet a aparut, in "causes", si aceasta campanie. Din punctul meu de vedere, sunt Read more

Partida Rusă PSD, trădătorii de ţară şi românii de bună-credinţă

Partida Rusă (acum i-am putea spune Partida Rusă PSD) a jucat întotdeauna un rol activ Read more

Ştefan Cândea: De ce ne mai lovim de SRS şi Chirieac la televizor?

Avem exemplul public cu SRS şi Bogdan Chirieac. E emblematic pentru ce cred ei despre Read more

O ciudatenie despre Chirieac si Mossad

Cand nu poti sa spui ceva despre un om cu subiect si predicat, ai mai Read more

Revista presei. Noua fata a lui Nicolae Popa

Un personaj cu o fizionomie total diferită faţă de aceea cunoscută din singura fotografie publicată Read more

Revista presei. Inca o stenograma. Chirieac despre Gandul

Curentul: Bogdan Chirieac despre colegii de la „Gândul“: Dă-i în p...a mea“. FOTO: Evenimentul zilei Read more

Share