home CORUPTIE, POLITICA Carmen Dan îi ceartă pe Klaus Iohannis şi Ludovic Orban

Carmen Dan îi ceartă pe Klaus Iohannis şi Ludovic Orban

Share

Senatorul PSD Carmen Dan, fost ministru de Interne în Regimul Dragnea, are o primă ieşire publică, după peste o lună de absentă din spaţiul public.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Ea atacă Guvernul Orban, susţinând că „a abuzat de prerogativele suplimentare pe care le-a dobândit prin starea de urgenţă”.

„Românii nu vor accepta lipsa de transparenţă, bâlbâiala şi minciunile, mimarea preocupării şi neruşinarea nepăsării! Pentru toate acestea, există termen de scadenţă!”, a scris Carmen Dan, pe Facebook.

„Pătrăuţi (Suceava) este localitatea aflată în carantina de unde au plecat mai mulţi cetăţeni la muncă în Germania. Ştim cum. S-au urcat în microbuz, au prezentat poliţiştilor contractele de muncă, declaraţiile pe propria răspundere şi adeverinţele eliberate de primăria locală… şi au ajuns la aeroport. Grav!

Din păcate, şi mai grav este cum milioane de romani stau în case, respecta reguli, iar alte câteva sute sau chiar mii călătoresc împreună şi stau în acelaşi loc ore întregi. Foarte gravă este şi bâlbâiala celor care deţin controlul absolut într-o perioadă stabilită de ei înşişi, dar cu o lipsă crasă de măsuri suplimentare care să sprijine statul român, adică pe cetăţenii ţării, pe lângă restricţiile impuse.

Starea de urgenţă se arată a fi mai greu de înţeles de către autorităţi în aceste zile, decât de cetăţenii ţării.

1. Românii sunt obligaţi să stea acasă, dar nu prea. Unii au voie. Selecţia nu o facem noi.
2. Românii stau în case, iar pădurile pleacă. Există peste 10000 de avize pentru transportul de lemn în timpul pandemiei.
3. Românii stau în case, dar pescarii primesc libera circulaţie, deşi e prohibiţie.
4. Românii stau în case şi aşteaptă să fie testaţi. La scară largă!
5. Românii stau în case şi văd/simt cum economia ţării se stinge cu fiecare zi. Din partea autorităţilor nu există niciun plan, nicio măsură concretă pentru susţinerea economiei şi a populaţiei, niciun proiect de investiţie publică şi nicio măsură urgenţă pentru sprijinirea agriculturii româneşti.

Din păcate, impresia generală este că guvernul PNL a abuzat de prerogativele suplimentare pe care le-a dobândit prin starea de urgenţă. Cererea de prelungire a acestei stări de urgenţă trebuie însoţită, cu aceeaşi urgenţă, de elemente care să regleze lucrurile din punctul de vedere al siguranţei şi sănătăţii cetăţenilor, dar şi din punct de vedere economic.

Altfel, mi-e teamă că suntem puşi să alegem între sănătate şi trăi decent, între libertate socială şi moarte economică, or, romanii aleg să trăiască şi după aceasta pandemie! Şi dacă stau în casă, asta nu înseamnă că nu văd, nu înţeleg, nu gândesc! Nu vor accepta lipsa de transparentă, bâlbâiala şi minciunile, mimarea preocupării şi neruşinarea nepăsării! Pentru toate acestea, există termen de scadenta!”, a scris Carmen Dan pe Facebook.

Liderii PSD, Pro România, UDMR, ALDE şi cel al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale de la Camera Deputaţilor i-au trimis, luni, o scrisoare premierului Ludovic Orban în care îi cer organizarea cât mai curând a unui cadru de întâlniri de lucru periodice ale Guvernului cu partidele parlamentare, consultări dedicate examinării problemelor cu care se confruntă România ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Share