home EVENIMENT, POLITICA, Rep. MOLDOVA Cabinetul Streleţ a fost demis. Criza se adânceşte

Cabinetul Streleţ a fost demis. Criza se adânceşte

Share

R. Moldova: cabinetul lui Valeriu Streleț a primit un vot de neîncredere, când 65 de parlamentari s-au pronunţat pentru demitere.

Nu au votat pentru moţiunea PSRM liberalii și deputații din grupul lui Iurie Leancă. Liberal-democrații au votat împotrivă.

Motivul care ar sta la baza moțiunii de cenzură ar fi „suspiciunea de corupție a premierului Valeriu Streleț”.

În cel mult trei zile, Guvernul Streleţ va trebui să-şi dea demisia, iar şeful statului va desemna un nou prim-ministru.

Ulterior, în15 zile, premierul desemnat va prezenta Parlamentului propunerile pentru noul Cabinet. Dacă acesta va fi acceptat de deputaţi, noii miniştri vor putea depune jurământul.

ÎDacă deputaţii vor respinge repetat noul Cabinet şi programul de guvernare, şeful statului poate dizolva Parlamentul. Astfel, vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

Guvernul condus de Valeriu Streleț a fost votat de Parlament pe 30 iulie 2015. Pentru Cabinetul Streleț și-au dat votul 52 de deputaţi PLDM, PD și PL.

Citeşte şi
Thorbjørn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, se arată „extrem de îngrijorat de ultimele evoluții
Copreşedinţii Blocului electoral ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase, susţin că există suficiente semne care
Pe ultima sută de metri, Andrei Năstase pare că a câștigat alegerile locale din capitală
Deputatul PNL Cătălin Predoiu afirmă că în 1991 s-ar fi putut reface unirea cu Republica
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost declarat persona non-grata în Republica Moldova. Anunţul a fost
Armata a 14-a rusă a fost declarată neconstituțională, ca prezenţă în R. Moldova. Conform Curţii
Igor Dodon a fost învestit preşedinte al Republicii Moldova. În aceeaşi zi, vicepremierului rus Dmitri
Vot măsluit în Rep. Moldova. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) ar deține probe, care
Președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, susţine candidatura Maiei Sandu la preşedinţia Republicii Moldova. El
În Republica Moldova au avut loc azi pentru prima dată după anul 2000 alegeri prezidenţiale
Share