O delegaţie din Bundestagul german a refuzat să se vadă cu premierul Victor Ponta, pentru că acesta este trimis în judecată pentru fapte de corupţie.
Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul de la Berlin a declarat pentru Mediafax:
Nu am solicitat o întrevedere cu prim-ministrul Victor Ponta pentru că suntem de părere că trebuie să stea de vorbă deocamdată cu alte persoane şi instituţii. Domnia sa a fost trimis în judecată şi reamintesc un fapt petrecut în Germania, fostul preşedinte federal Christian Wulff s-a retras din funcţie şi asta înainte de a fi trimis în judecată, în momentul în care abia fuseseră anunţate cercetările penale.
Este un lucru ce ţine de cultura politică. Noi dorim să evităm distrugerea reputaţiei unei funcţii. E un principiu democratic, iar democraţia e singurul bun pe care îl avem.
„Ştiu că este un subiect sensibil, trebuie să afirm cu tărie că pentru mine prim-ministrul Ponta e nevinovat şi rămâne nevinovat până când instanţa va decide nevinovăţia sau vinovăţia sa, dar acest lucru trebuie să fie valabil nu mai devreme de această decizie„, a spus reprezentantul Bundestagului.
Krichbaum a vorbit despre blocarea ridicării imunităţii în Parlament: „Imunitatea nu reprezintă privilegiul unui parlamentar, ci este o protecţie a libertăţii instituţionale„, a spus reprezentantul Bundestagului, explicând că „unii ar trebui să se gândească mai bine„.