Bogdan Aurescu consideră inacceptabilă arestarea lui Aleksei Navalnîi

Share

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, reacţionează, după ce Aleksei Navalnîi a fost arestat, imediat cum a intrat în Rusia.

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu consideră că este inacceptabilă arestarea liderului opoziție ruse, Alexei Navalnii, la reîntoarcerea acestuia în Rusia, pentru simplul fapt că este principalul opozant rus.

„Arestarea liderului opoziției ruse Navalnîi, la reîntoarcerea acestuia în Rusia, după ce și-a revenit, în urma otrăvirii cu novichok, este inacceptabilă. Represiunea împotriva opoziției, doar pentru că este opoziție, este pur nedemocratică”, a scris Bogdan Aurescu, pe Twitter.

Principalul opozant rus Alexei Navalnîi a fost arestat de Poliție, la sosirea pe Aeroportul Seremetievo din Moscova, la punctul de control al pașapoartelor, au constatat jurnaliștii de la AFP.

Serviciile penitenciare ruse au avertizat că nu vor ezita să-l aresteze pe Navalnii, în vârstă de 44 de ani, când va sosi în Rusia, acuzându-l că a încălcat, atunci când se afla în Germania, în ultimele luni, condițiile unei eliberări, în urma unei condamnări cu suspendare, într-un dosar din 2014.

Share