Banca Moscovei, unde e Teodorovici bos, îşi mută centrala la Budapesta

Share

Banca Internaţională de Investiţii (IIB / BII), condusă de Rusia, urmează să-şi finalizeze reforma complexă cu relocarea sa la Budapesta, capitala Ungariei, în ciuda controverselor diplomatice din jurul băncii, presupusă a avea legături cu agenţiile de spionaj ale Kremlinului.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Banca de dezvoltare susţinută de Moscova a anunţat, la sfârşitul săptămânii (trecute) că va avea, în septembrie, primul său consiliu al guvernatorilor reunit după mutarea în Uniunea Europeană, semnalând un început de operare la noua sa bază.

Guvernul naţionalist-populist ungar al premierului Viktor Orban susţine că găzduirea IIB va extinde orizonturile economice ale ţării sale şi va promova Budapesta drept centru financiar regional pentru Europa Centrală şi de Est (CEE). Cu toate acestea, criticii spun că banca este un front pentru o operaţiune a serviciilor de informaţii ruseşti, care ameninţă UE şi NATO.

Înviată de preşedintele Vladimir Putin din cenuşa băncii sovietice de dezvoltare Comecon, IIB se mândreşte cu nouă state membre. Cinci – Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, România şi Slovacia – sunt ţări foste comuniste, acum în UE şi NATO. Cuba, Mongolia, Vietnam şi Rusia constituie restul.

IIB insistă că nu este rusească, în ciuda faptului că Moscova controlează o participaţie de 47% la bancă. Ungaria deţine 12,87%. IIB va fi „prima şi singura bancă multilaterală de dezvoltare cu sediul în regiunea CEE”, potrivit unui blog scris de purtătorul de cuvânt al guvernului maghiar, Zoltan Kovacs, care nu a răspuns la întrebările adresate de Al Jazeera. Banca va oferi companiilor maghiare acces la piaţa internaţională şi o finanţare semnificativă, a scris el.

Criticii susţin, însă, că aceşti bani merg aproape exclusiv la o reţea de oligarhi pe care Orban a înfiinţat-o pentru a controla anumite sectoare economice şi pentru a beneficia de volume uriaşe de finanţare UE, care intră în Ungaria.

Share