La sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 reprezentanţi ai noii generaţii de kaghebişti, care s-au unit în anul 1991 în cadrul NOVOCOM, au fost iniţiatorii mişcării „Viitorii lideri ai Noului Mileniu”.
Astăzi, mulţi dintre ei ocupă poziţii strategice în conducerea economiei, în viaţa politică şi socială a Rusiei.
Din anul 1999, NOVOCOM se află în primele trei locuri ale celor mai importante companii ruse din domeniul consultanţei politice şi a business-PR-ului în rating-ul Centrului independent de sociologie ROMIR (Opinia societăţii ruse şi cercetarea pieţei).
Firma oferă consultanţă atât administraţiei prezidenţiale a Rusiei, cât şi sateliţilor ori supuşilor Moscovei, printre aceştia numărându-se şi preşedintele Voronin. Kondyakov este nu doar consilier al preşedintelui Moldovei, ci şi director executiv al RIA Novosti.
Experţii, specialiştii şi managerii NOVOCOM au participat activ în elaborarea şi realizarea programelor pe termen lung, incluzând şi pe top-managerii lor, printre care sunt „Grupul Baltik”, „Aluminiul Siberiei”, „Motoarele Rabinskului” şi un şir întreg de mari firme ruseşti.
În portofoliul de comenzi al NOVOCOM există elaborarea programelor de poziţionare a corporaţiilor străine în anumite regiuni ale Rusiei.
Preşedintele companiei NOVOCOM este Alexei Yuryevici Trubeţkoi, unul dintre cei mai mari specialişti şi savanţi din Rusia contemporană în domeniul psihologiei politice, lobby-ului şi business consulting-ului.
Alexei Yurievici Trubeţkoi (Alexei Kosmarov) – preşedintele companiei NOVOCOM, s-a născut la Moscova la 13 august 1954. A terminat facultatea de psihologie a Universităţii din Moscova „M.V.Lomonosov”.
Cariera lui a început în Komsomol şi mai târziu a devenit preşedintele Comitetului Internaţional al Organizaţiilor de Tineret, organizaţie moştenitoare a Comitetului URSS al Organizaţiilor de Tineret.
A fost fondatorul şi principalul participant în procesul de dezvoltare a ideologiilor şi a muncii de organizare, pentru a pune bazele Mişcării pentru Reforme Democratice. De asemenea, este fondatorul şi preşedintele mişcării ruseşti “Viitorii Lideri ai Noului Mileniu”.
Specialiştii companiei au participat activ la crearea structurilor Mişcării Ruse pentru Reforme Democratice şi a Partidului democratic al Rusiei, au fost creatorii mişcării „Viitorii lideri ai Noului Mileniu”, au realizat programe de PR pentru partidele „Rusia casa noastră”, KPFR, DPR, „Patria-intreaga Rusie” .
Unul dintre marile proiecte politice a NOVOCOM a fost crearea partidului unit al Rusiei „RUŞI”.
Se înţelege cu uşurinţă din descrierea activităţilor şi competenţelor membrilor acestei instituţii că avem de-a face cu o “organizaţie de front”, de faţadă a stucturilor inteligente ruse, care au nevoie de o interfaţă civilă “respectabilă”.
• urmează: Armaghedonul Oligarhilor 8. Legătura cu Masoneria