home CORUPTIE, POLITICA Armaghedon 6. Ce face si drege Nastase de nu intram in NATO

Armaghedon 6. Ce face si drege Nastase de nu intram in NATO

Share

In luna martie a anului 2002, Mircea Toma a transformat in realitate ceva ce devenise evident de la Armaghedon 3. Sorin Ovidiu Vantu: daca publicai o ampla ancheta de presa si ii spuneai armaghedon aveai alta audienta si era citita de mai multi, basca faptul ca intra in galeria nemuritoare a rapoartelor armaghedon.

Asa ca a publicat doua false armaghedoane, adica doua anchete de presa semnate de el, in Academia Catavencu, numindu-le rapoarte armaghedon: primul dedicat manariilor Sultanatului Nastase fata cu contractele pentru industria militara si al doilea dedicat perpetuarii membrilor vechii Politii Politice in noul SRI, serviciu vechi din anul 1990.

Primul raport aduce in prim-plan o multime de afaceri oneroase si metode de lucru ilegale, de genul negocierii inverse, la pret mai mare, a praduitorilor pusi in functie pentru a distribui bani la clientela politica.

Ne readucem aminte de Afacerea Motorola si de alte afaceri, prin care bantuie, culmea, cel care tocmai a fost descoperit si arestat, pre numele sau Simon Naor.

Trebuie sa recunosc ca mi-am pus intrebarea de ce au fost trimisi in judecata Adrian si Dana Nastase exact cand am publicat Armaghedon 2. Adrian Nastase si m-am gandit zilele trecute ca nici Sorin Vantu nu se simte prea bine.

Ceea ce trebuie sa intelegem este ca, asa cum nu sunt de acord cu metoda de acuzare a unor oameni pe baza unor anonime, pe care le public doar pentru ca sunt in prezent arhicunoscute, nu sunt de acord nici cu faptul ca in prezent traiesc in Romania, un stat mafiot, dominat de o oligarhie tipic sud-americana, in plina Uniune Europeana.

Arestarile armagedonilor de saptamana trecuta au fost justificate politic – cum cu seninatate isi asuma premierul Nastase – prin “periclitarea relatiilor internationale”; mai concret, dl. Nastase a facut referire la apropiatul summit NATO de la Praga, in vederea caruia domnia-sa desfasoara acum o intensa activitate diplomatica, pe care Raportul Armaghedon o sabota.

Noi credem ca, intr-adevar, nu nastrusnicele Rapoarte, ci activitatea dlui Nastase este extrem de importanta pentru intrarea in alianta mult visata. Tocmai asta ne ingrijoreaza. Pentru ca performantele domniei-sale sunt exact ceea ce partenerii de negocieri vor lua in calcul, pentru a se decide daca suntem credibili. Iata de ce va propunem un Raport Armagedon dedicat unui capitol esential pentru integrare: care sunt performantele guvernului Nastase in domeniul inzestrarii armatei.

Inzestrare pentru NATO inseamna sa raspunzi corect la urmatoarele 2 mari intrebari: cu ce anume te dotezi si, respectiv, de la cine. A treia problema se refera la resurse – integrarea ne va costa cateva (7-8) miliarde de dolari. Dar sa le luam pe rand. Mai intai, trebuie sa anuntam, cu cuvenita solemnitate, ca armata nu se doteaza haotic, ci planificat. Planul este, in schimb, haotic. Sub aparenta seriozitatii si a transparentei, o H.G. (960/2000) descrie cele 19 programe de inzestrare ale armatei. Dintre toate acestea, specialistii au reusit sa identifice 4 programe relevante pentru integrare si inca 2 partial utile.

Restul, daca ar fi sa arunce ochii pe dansele un delegat al NATO, ar crede ca citeste o revista de umor negru militar. Unul dintre proiectele prezentate ca succes este modernizarea Mig-urilor 21 (LANCER). Peste 100 de aparate au fost dotate cu creier inteligent de catre firma Israeliana ELBIT. Cost: 340 de milioane de dolari, la care se adauga 180 de milioane – pentru nerealizarea exportului pe care trebuia sa-l asigure ELBIT partenerilor romani. Mai recent se solicita un rahat de 3 milioane de dolari, pentru achzitionarea unei instalatii de antrenament, asta in conditiile in care instalatia autohtona pentru IAR 99 este compatibila. (Cazul – dimpreuna cu contul NITH UBS 697957 Lugano 9496 – este in studiul Comisiei pentru Abuzuri a Camerei Deputatilor).

Lista aparentelor gugumanii comise in ultimii 12 ani este impresionanta: incepand cu celebra afacere Motorola a generalului Stanculescu (10 milioane de dolari), modernizarea elicopterelor PUMA cu sistemul SOCAT (25 de bucati, 100 de milioane de dolari) modernizarea Masinii de Lupta a Infanteriei (MLI) cu tunuri Oerlikon, generatie 1975 (cehii au preferat anul 1989), motor Perkins si turele Rafael (vom reveni, merita), Razboiul electronic – (50 de milioane de dolari), sistemul de transmisiuni STAR (cel putin 100 de milioane) si care continua sa inghita bani, avioane Hercules fabricate in 1959 si multe altele (aparatura medicala).

Nota caracteristica este brambureala generala, ca s-a achizitionat ce a picat din comertul cu firme specializate in lucrul cu fraieri sau cu escroci; care rezolva “carpeli” si dotari cu armament / munitie aflat la limita expirarii morale sau fizice. Una peste alta, pe varza asta, Romania a cheltuit in 10 ani aproximativ 4,7 miliarde de dolari. La Marsa, unde pentru modernizarea MLI venise ca partener firma americana Sharp-Shooter, se ajunsese in faza de prezentare a prototipului (1995).

Cum insa investitia americano-romana ameninta sa devina unul dintre putinele exemple sanatoase, la demonstratia publica nu a venit nici un oficial. Ca raspuns, presedintele SUA – pe atunci Clinton – a supus Romania unui moratoriu de 180 de zile de interdictie a exportului de armament. Programul a fost suspendat la Marsa si pornit de la 0 la Mizil. Mizilul producea tancuri si, pentru civili, frigidere ecologice – o linie modernizata. Au fost oprite tancurile si frigiderele, iar azi acolo zac in lazi componente de 40 milioane de dolari pentru MLI. In acelasi timp, la Marsa au ramas pe drumuri cateva mii de muncitori. Motivul? Marsa producea, in timp ce Mizilul consuma.

Comisionul cel gras se face la cumparare. Reparatiile, resaparile, astea da! produc comisioane, mai ales daca achizitionezi inutilitati. Asa se face ca, dupa 10 ani si 4,7 miliarde de dolari, avem lazi cu resturi, niste avioane si elicoptere care zboara ele, dar nu ne ajuta la integrare. Dar poate ca ne ajuta sa ne aparam, cat de cat, de inamici mai mici, pana la o inzestrare adevarata, nu-i asa?,  va veti intreba dumneavoastra, neincrezatori in dezastrul pe care-l descrisei. Pai, n-are rost sa facem noi evaluarile.

Faceti-le voi: ungurii au 20 bucati avioane de atac F16 si 24 de avioane de lupta si bombardament Grippen (Saab); la sol stam insa net mai bine: in timpul penultimei mineriade (1999), cand cohortele lui Cozma se indreptau de nestavilit asupra capitalei, Constantinescu a hotarat sa fie scoase tancurile. De la Craiova au fost pregatite 16 bucati, dintre care vreo 10 n-au reusit sa treaca de poarta unitatii, iar pana la destinatie, adica la 60 de km, au ajuns 2.

Asa ca raspunsul la aceasta intrebare cred ca l-a oferit deja celebra reclama “Dormi linistit, Armata lucreaza pentru tine”. Pai asta seamana a sabotaj – veti sari voi, cititori cel putin la fel de onesti ca noi – daca de o suma egala cu jumatatea datoriei externe ne-am ales cu ace, brice si carice! Corect. Iar sabotorii au fost identificati de puzderia de articole publicate de presa – inclusiv de Academia Catavencu.

Sunt de notorietate cazurile lui Athanasie Stanculescu, Popa Florentin – considerat a fi marele campion, gen. Zaharia – cel care i-a succedat la inzestrarea armatei, cat timp Popa Florentin s-a mutat secretar de stat pe probleme militare la Ministerul Industriilor; mai recent, dl. Decebal Ilina si-a depus si domnia-sa semnatura pe o serie de contracte, dintre cele mai favorabile integrarii in gasca spagarilor.

Dar aceste persoane sunt importante, in primul rand pentru ca ele creeaza partia legala pentru stolul de comisionari care indatoreaza tara, pentru a-si produce comisioanele de importatori. O figura aparte ramane dl. Popa Florentin, care joaca si la aceasta categorie. Domnia-sa este cercetat pentru conturile din Elvetia si presupusa firma inscrisa pe numele fiicei in Ungaria; se vorbeste despre un comision de 5 milioane de dolari la un singur contract.

De asemenea, nu ne-a scapat relatia speciala – pe care au consemnat-o unele articole – pe care ar fi avut-o, intre altii, cu aghiotantul sau Mugurel. N-am comenta noi chestia asta, daca in pozitia in care se afla – controlul achizitiilor militare – pidosnicia nu l-ar fi expus santajului unor comercianti de arme si, se presupune, al unor servicii speciale.

Despre Naor – fostul amiral israelian, devenit unul dintre cei mai importanti smecheri de armament pe relatia cu Asia si Africa – se povesteste ca a exhibat o fotografie, in care se putea observa cum pistilul Florentin se odihnea in caliciul lui Mugurel. Chestia asta l-a costat o arestare intempestiva, iar in inchisoare a fost violat prieteneste de colegii de celula, ca nu cumva sa rateze mesajul. Dar, daca revenim la cei aflati inca in libertate, sa stiti ca viata nu le e usoara nici acestor comercianti.

Adica nu credem ca e la indemana oricui ca, pentru un contract de 10 milioane de dolari, nu numai sa nu se organizeze licitatie, ci sa-ti apara numele srl-ului in anexele secrete ale unui act normativ (Hotararea 211/2000, reinnoita in 2001, pentru instalarea de sisteme de protectie si paza la Ministerul Apararii). Deci, e vorba despre firma UTI. Iar in afara de aceasta firma mai sunt vreo 30 de SRL-uri, care au primit acreditarea MApN si au fost agreate de MAE pentru comert cu armament si alte bunatati.

Relatia cu NATO este moarte curata pentru aceste firme. Un contract serios, de cateva miliarde de dolari, cu cateva firme mari producatoare de echipamente pentru NATO, nu mai lasa loc tunurilor de cateva sute de milioane cu parteneri din regiune. Va puteti imagina ce resurse arunca in joc famiglia asta ca sa blocheze relatia cu clubul atlantic.

Unul dintre premierii romani a recunoscut, dupa cateva luni de la instalare, intr-un context intim, ca a incercat, dar n-a reusit sa le sparga reteaua. Ceea ce este mai nasol este ca, recent, transnistrienii au semnat cu Moscova un acord de partaj pentru depozitele de armament ale Armatei 14. Ele sunt in prezent scoase la vanzare. Zeci de tone de Kalashnikoave&co, pe care – minor inconvenient – nu le pot vinde chiar ei. Intermediarii sunt chiar firmele de genul celor pe care vi le-am descris. La ora asta zumzaie la Tiraspol, alaturi de toti Naorii Terrei. Cu precizarea ca trebuie sa imparta castigurile cu Moscova.

In tot acest timp, Romania ar dori sa intre in NATO. In acest scop, unii politicieni responsabili au inteles care este raspunsul corect in problemele de inzestrare. Stim, aici o sa radeti, n-avem ce face, este vorba chiar de Ion Iliescu. Presedintele urma sa faca o vizita in SUA in septembrie. Stabilise, intre alte intalniri cu sarmale, si o lista de contacte cu reprezentanti ai marilor producatori din industria de aparare – alde Mc. D. Douglas, General Dynamics si altii.

A urmat, in loc de vizita, 11 septembrie. Dupa care, a urmat in loc de Iliescu, in vizita, Adrian Nastase. Care nu s-a intalnit cu nici unul dintre cei de pe lista presedintelui. La intoarcere din State, premierul a facut un popas la Londra. Aici urma sa se consume un moment istoric pentru relatiile Romaniei cu NATO: era pregatit un contract mamut de coperare cu BeA Systems – (un concern multinational european care include companii germane, franceze, suedeze) recte cheia pentru NATO.

Romania se dota si devenea producatoare si exportatoare de produse ale industriei de aparare, in calitate de partener cu BeA Systems. (vom prezenta intr-un armagedon viitor detalii ale contractului). Ei bine, Nastase n-a semnat nimic. Au semnat cehii dupa o saptamana. Din toata oferta, au mai ramas doua fregate britanice, care costa cate 500 de milioane de dolari fiecare. Nici aici nu intelege dl. Nastase ce se intampla. De aceea, ne framanta o ultima intrebare: dle Nastase, credeti in NATO?

Tehnica coruptiei la romani: azi, negocierea inversa

Nestiute sunt caile Nasului – este motto-ul Bibliei mafiotului. Drept care toti adeptii acestui cult – de la smenar la ministru – cauta cu sarg sa descopere cat mai multe cai. Iar romanul, desi intrat mai tarziu in cursa, uite ca se face si el remarcat si implementeaza intr-un deceniu cat au inventat italienii in 5. Iar noi ne facem datoria sa va conectam si pe dumneavoastra, stimati cititori, la aceasta minunata colectie de intelepciune, ca nu se stie niciodata cand aveti nevoie de cateva milioane de dolari iute-iute. Uite, azi va vom prezenta una dintre metodele cele mai elegante si, mai ales, cele mai economice de produs bani fara munca. Ce spun „fara munca“?, este o metoda de o puritate absoluta, in care tot ce ai de facut este sa dai de la altii. Nastrusnicia asta este botezata de cunoscatori „negociere inversa“.

Iata, pentru inceput, un exemplu marunt. Marunt, dar real: un mic intreprinzator – nu vom putea deconspira numele, multumiti-va cu ilustrarea fenomenului – s-a prezentat la o licitatie, prin care o companie de stat voia sa achizitioneze porumb. Omul nostru a venit cu un pret bun la managerul care urma sa cumpere si a incasat scurt un refuz.

A stat, s-a gandit ca nu exista sa existe pret mai mic decat al lui, a oftat, s-a gandit la spaga, dar a alungat repede posibilitatea asta, pentru ca n-avea din ce si nici nu e un lucru elegant; asa ca a revenit, dupa ce si-a facut socoteli la sange, cu un pret mai micut decat cel mai mic imaginabil. Managerul s-a uitat lung la el, mai exact ca la un prost, si i-a atras atentia ca n-a inteles nimic, ca nu in sensul acela trebuia modificat pretul, ci fix invers.

Va imaginati ca unchesul despre care va povestesc nu mai pomenise asemenea licitatie, i-a cazut fata si s-a speriat si dansul, cand a auzit ca-i iese pe gura dublul sumei pe care o prezentase initial. „Bravo, batrane, pai vezi ca stii?“, l-a felicitat managerul si au incheiat contractul. Mai exact, contractul la vedere, pe suma a mare, dupa care unul mai discret, prin care jumate din depasire era intoarsa in buzunarul dlui director.

Micut cum e, e paradigmatic exemplul de vi-l dadui. Pe acest principiu e cladita economia Romaniei. Aproape toate contractele cu statul au avut ca victima statul; toate capusele s-au umflat in baza licitatiei inverse, evident, atunci cand a existat licitatie. Incepand de la afacerea „Motorola“ a generalului Stanculescu, de la inceputul anilor ’90 si pana la recenta licitatie organizata de Primaria Capitalei – care, pentru a se dota cu computere, a ales oferta cea mai scumpa – s-au scurs miliarde de dolari-buget, adica aia de care nu-i pasa nimanui. Ei, dar intre toate aceste aplicatii ale licitatiei inverse, forma cea mai evoluata este cea in care se cumpara chiar bani. Respectiv, imprumuturi externe. Aici ne vom opri putin, pentru ca exemplul pe care vi-l vom oferi este de-a dreptul academic. Este vorba despre Eurobonduri.

Operatiunea Eurobonduri iar nu Euroboturi, cum cu malitiozitate scria un saptamanal de satira politica mai anul trecut – a fost recomandata guvernului in 1997 de FMI si insemna achizitionarea unui imprumut – in valoare de 600 de milioane de marci germane (DM) – de pe piata libera bancara. Nu conteaza pentru noi motivele. Presupunem ca era nevoie. Buun. Ministerul Finantelor s-a pus iute pe treaba. Treaba era sa gaseasca banci sau corporatii financiare dornice sa se implice in „vanzarea“ unor obligatiuni in valuta. Practic, e vorba despre una dintre formele de imprumut garantate de stat.

Au prezentat oferte patru interesati, dintre care Ministerul a ales sa lucreze cu Deutsche Bank Morgan Grenfell si Credit Swiss First Boston Bank. Nu s-au calificat Merrill Lynch si JP Morgan. Acu’, noi vi le-am spus cat sa vedeti ca sunt institutii serioase toate si pentru ca le stim. Dar nu faceti efortul sa le tineti minte, pentru ca nu conteaza pentru ce urmeaza. Si asta pentru ca ele chiar n-au mai avut nici un merit in teapa de zeci de milioane de marci pe care au prilejuit-o. Ia sa vedem: cum poti sa faci bani dintr-un imprumut extern? Pai, ati retinut principiul licitatiei inverse? Hai sa-l aplicam. Si nu o data, ci de cate ori e nevoie.

Mai intai, dobanda. La licitatie, participantii au precizat valori minime si maxime intre care poate sa se situeze dobanda. Castigatorii au avut clar conditiile cele mai bune pentru noi. Mai exact, Deutsche Bank cerea dobanda intre 7,035 – 7,235%. Ei bine, la incheierea contractului, Ministerul Finantelor le-a acordat o dobanda mai mare decat cea maxima solicitata cu 0,515%. Maruntisul asta subunitar devine, insa, calculat la valoarea imprumutului, fix 14,45 milioane de marci, numai bune de pus pe rana din ciorap. Al cui? Mai aveti putintica rabdare, ca mai sunt doua pansamente de-astea.

Comision si cheltuieli XXL Firmele au solicitat, in afara de dobanda, si comisioane. Ei bine, sa vina repede cineva cu licitatia inversa, sa rezolvam si comisionul, si anume sa-l saltam de la 0,875% la 1%; asta inseamna mai mult cu 750.000 de marci decat cerusera castigatorii. In sfarsit, poate ca o sa va mirati, dar un imprumut presupune cheltuieli. Deutsche Bank solicita contravaloarea a 220.000 de marci reprezentand cheltuieli. Nt! Insuficient – au declarat ai nostri – mai e nevoie de cel putin 366.673, adica inca 146.000 de marci peste ce cerusera strainii.

Aici au aparut si precizari: 100.000 pentru deplasarea in strainatate a delegatiei romane la prezentarea proiectului de emisie si 60-80 de mii pentru cheltuieli juridice. Astea de la urma, recte juridice, au luat (daca un raport al SRI nu greseste) calea firmei de avocatura a doamnei Stoica, pe atunci sotia ministrului Justitiei, si le putem considera, din ambele motive, curata justitie.

Nu se poate sti ce nevoi juridice, altele decat cele de cosnita ale familiei Stoica, avea ministerul pentru a perfecta aceasta tranzactie, odata ce avea in propria ograda juristi si odata ce toata operatiunea a fost creatia personala a doua-trei persoane. E adevarat ca, fara semnatura ministrului de Justitie, nota de fundamentare pentru operatiune nu ar fi trecut de Guvern. Cat despre deplasarea in strainatate, in valoare de 100.000 de marci, banuim ca a fost si ceva diurna, peste cele cateva mii cheltuite cu deplasarea propriu-zisa.

Cine, cine au fost mesterii acestei capodopere? Mai aveti putintica rabdare. Pana una-alta, serviti cateva explicatii ale Ministerului Justitiei, redactate in urma cu cateva saptamani: „ofertele financiare prezentate de bancile de investitii in conditiile unui proces de selectie sunt pur indicative pentru ca ele reflecta conditiile existente pe piata financiara la momentul respectiv… or, intre momentul primirii ofertelor (06.03.1997) si cel al lansarii emisiunilor de obligatiuni (iunie 1997) a existat o perioada de 3-4 luni, timp in care… conditiile de pe piata de capital s-au inrautatit“.

Practic, in raspunsul Ministerului Finantelor, ideea inrautatirii conditiilor de referinta este principalul argument, reluat in legatura cu tustrele tipurile de plati. Cat priveste cheltuielile, aici apare o precizare: „pentru a atrage rapid interesul investitorilor straini… s-a decis producerea si prezentarea unui scurt film despre Romania, realitati si perspective, plus un scurt interviu cu premierul de atunci, Victor Ciorbea“.

Cine, cine au fost mesterii acestei capodopere (2)? Ei bine, hai sa ne apropiem de dansii. Dar mai intai sa facem altceva. De exemplu, sa va povestim ca, de-a lungul timpului (au trecut cativa ani), fenomenul a atras atentia mai multor institutii specializate in informatii si controale – Curtea de Conturi, SRI si INTERPOL. Explicatiile care ne-au fost oferite de minister, si pe care noi, ca nespecialisti, le-am luat de bune nu sunt bune. Asta reiese din expertiza Curtii de Conturi si a unei echipe de experti in combaterea crimei organizate cu care colaboram.

Iar dupa ce i-am ascultat ne-am dat seama ce fraieri suntem. Pai, ia spuneti dumneavoastra, cum justificati un fleac de 15.000 de lei in fata unui control al Ministerului Finantelor? Cu chitante ultravalabile sau cu note explicative? Pai, ce-ar face un inspector financiar daca ai incerca sa justifici suma cu o nota explicativa? Cred ca te si amendeaza pentru obraznicie. Ei bine, daca pentru 15.000 de lei nu merge nota explicativa, pentru 15 milioane de marci e suficient: nici una dintre suplimentarile de plati de mai sus nu are vreun suport in documente.

Nici una dintre cele doua banci nu a solicitat majorari, cel putin nu in scris. Controalele efectuate au identificat multiple incalcari ale legilor sau actelor normative existente. Si au stabilit responsabilii: Mircea Ciumara, pe atunci ministrul Finantelor si papagal, Ionut Stoica, secretar de stat la MF, si Mihai Tanasescu, pe atunci director general, azi ministrul Finantelor.

Creierul operatiunii se pare ca a fost dl. Ionut Costea. Ca sa va faceti o idee, asa-zisa licitatie pentru alegerea firmelor a fost integral opera lui Ionut cel harnicut. Ce comisie, ce vot, ce transparenta, ce legi? Organizarea licitatiei, alegerea castigatorilor, deciziile privind majorarile, totul a fost facut de Ionuuuuut Costeaaaa! One man show!

Despre care niste rapoarte neverificate ale SRI sustin ca, numai in urma acestei superbe tranzactii, si-ar fi depus, cu ajutorul cumnatului sau, dl. Mircea Geoana (azi ministru de Externe, atunci ambasador la Washington), 5 milioane de dolari intr-o banca din Statele Unite. (Acesta ar fi fost subiectul care a starnit curiozitatea Interpolului). Nu va mai obosim cu banalul subiect al vilei de un milion de dolari, trantita la Snagov de cei doi cumnatei, pentru ca ni se strepezesc noua dintii de banalitatea subiectului.

Unde este azi Ionut Costea? Pai, cu creierul lui nu prea avea ce sa mai faca in tara, mai ales ca subiectul pe care-l povestim aici nu era sigur ca mai putea fi tinut ascuns multa vreme, cu o Curte de Conturi pe care numai politicienii o mai potolesc cu dificultate. Asa ca, dupa toate aparentele, azi cumnatul ministrului de Externe al Romaniei si tovarasul de jaf al ministrului de Finante este un onorabil functionar la o prestigioasa Banca cu sediul in siguranta, adica afara.

Citeşte şi
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a precizat duminică, într-un răspuns primit de la Ministerul Justiţiei,
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat sâmbătă, la Neptun, că în ședința Comitetului Executiv ”i
De când a fost descoperit cu protocolul secret la vedere, Liviu Dragnea o bâlbâie. Stă
Mitică Iliescu, fostul şef al SPP pe vremea preşedintelui Ion Iliescu, s-a trezit vorbind după
Liderul PSD Liviu Dragnea a fost prins în sfârşit cu şoriciul în mână, fracta cu
Gogoaşa dezumflată a protocolului dintre Parchetul General şi SRI a plesnit în faţa corupţilor. Acum,
SRI a reacţionat la aşa-zisele dezvăluiri ale lui Daniel Dragomir. Serviciul explică faptul că binomul
SRI susţine că ministrul de Interne, Carmen Dan, fusese informat de la orele 16.00 că
Serviciul Român de Informaţii (SRI) infirmă acuzaţiile care i-au fost aduse de Liviu Dragnea. Acesta
Serviciul Român de Informaţii anunţă că nu a găsit nereguli la Florian Coldea. SRI i-a
Share