Anul despărţirii apelor

Share

Anul 2012 poate fi cel în care culorile se vor clarifica din foarte multe puncte de vedere. Nu ne vom referi aici la aspecte legate de Calendarul Mayaş, la previziunile Civilizaţiei maya, ci la lucruri aparent cunoscute, care nu sunt însă corect reflectate în presă azi decât într-o mică măsură: criza economică şi implicaţiile ei paneuropene şi globale.

RiskManagementMonitor

După părerea mea, relaţia Grecia – Uniunea Europeană a ajuns acum într-un punct asemănător cu acela din relaţia în care se află un bărbat posesiv, inconsecvent şi infidel cu o femeie cu foarte multă personalitate la care acesta ţine. Indiferent dacă cei doi rămân împreună sau se despart, el ulterior suferă enorm, iar ea se simte eliberată.

Aşa cum am anticipat încă de anul trecut, aruncând cu bani în gaura neagră financiară greacă, pe care tot UE a creat-o prin politicile sale nerealiste, Uniunea Europeană a câştigat aparent timp, dar în realitate şi-a agravat şi continuă să-şi agraveze situaţia economico-financiară proprie de super-stat.

Poate că ar fi fost mai bine ca UE să renunţe la pansarea gangrenei greceşti şi să oblige acest stat la o reformă profundă. În loc, acum a ajuns tot acolo: ultima idee a Angelei Merkel e să propună Greciei ţinerea unui referendum pro sau contra rămânerii în Zona Euro, odată cu noul scrutin, programat în 17 iunie a.c..

Probabil că sunt două interpretări posibile ale propunerii cancelarului german: prima, că Merkel nu are o imagine clară asupra faptului că grecii vor opta pentru despărţirea de moneda euro; a doua, că exact asta urmăreşte acum Germania, sătulă de povara fiscală reprezentată, din punctul de vedere teuton, de Elada.

Marea eroare a Berlinului, dar şi a Europei unite în întregul său, a fost că şi-a imaginat că poate să-i transforme pe greci într-un soi de nemţi balcanici. O idee cam la fel de stupidă şi nerealistă ca aceea de a-i face pe ţăranii buzoieni de pe Dealul Penteleului să se comporte ca moţii. Imposibil: fiecare are farmecul şi specificul său.

Dincolo de aceste aspecte aparent pitoreşti, mersul istoriei ne afectează şi pe noi, care suntem dopul Peninsulei Balcanice şi încă rămânem una dintre nucile tari ale Europei UE27.

Ce se poate deci întâmpla? Pentru că văd că în ultimele zile s-a înteţit concursul de ghicit în ghioc cum ne poate afecta crahul grecesc, atrag atenţia că tot ceea ce voi scrie de-acum înainte este sub semnul posibilului. Trăim într-un câmp de viitoruri potenţiale.

Numai Dumnezeu ştie ce urmează. Ceea ce trebuie să înţelegem este că, indiferent ce se va petrece în continuare, suntem martorii unei epoci de mari transformări, care vor despărţi apele neclare ale lumii actuale şi ne va ajuta să descoperim adevăruri pe care nu le vedeam, aflate chiar sub ochii noştri.

Dacă Grecia intră de facto în incapacitate de plăţi, osatura actualului sistem financiar-bancar european se va zdruncina puternic. Băncile greceşti îşi pot închide sau lăsa orfane subsidiarele româneşti.

Imediat, dacă doreşte să nu se producă un efect de contagiune bancară naţională dramatic, BNR va trebui să asigure back-up-ul acestor subsidiare, naţionalizându-le, de exemplu, pentru a da clienţilor acestora încrederea necesară continuării operaţiunilor curente şi perspectivă afacerilor acestora.

Astfel însă efectul de contagiune va fi minimizat, dar nu inexistent. De curând, Erste a anunţat că, pe expunerea sa corporativă, are pierderi foarte mari în două state: Ungaria şi România.

Contagiunea se poate manifesta rapid de la o bancă de 1% pondere de piaţă spre alta de 10% din piaţă. Este un fenomen binecunoscut de bancari, de care îmi doresc să fim feriţi. Un astfel de lucru s-a petrecut la jumătatea anilor ’90 şi numai înţelepciunea capilor BNR ne-a scăpat de un efect de contagiune majoră.

Problema este că avem un executiv total abulic în reacţie în astfel de situaţii extreme. Efectele, din acest punct de vedere, pot fi dramatice. În opinia mea, USL nu trebuia, de când a venit la putere, să dea nici un fel de pomeni electorale, să nu mărească nici cu 0,1% măcar deficitul bugetar, pentru că efectul posibilului crah grecesc se va suprapune peste cel al puseului al doilea de criză al zonei economice occidentale. Atunci vom spune: “ce bine era dacă aveam un joc de deficit bugetar şi ce greşeală a făcut Cabinetul Ponta!”.

Un alt efect va fi migraţia economiilor populaţiei de la leu şi euro spre alte valute, cu aparenţă de stabilitate: dolarul şi francul elveţian, precum şi spre metalele preţioase.

Este un lucru binecunoscut că în perioadele de criză (de până acum) francul elveţian şi metalele preţioase au avut variaţii minore, în timp ce “valutele beligerante” au făcut plonjeuri de curs dramatice, care au dus la topirea în neant a economiilor celor care nu au schimbat la timp.

În acest timp, o altă criză, cum am mai spus, va migra din nou dinspre nereformata Americă de Nord spre Europa Occidentală, aterizând la noi mai repede decât în intervalul de un an şi jumătate dintre crahul American Home Mortgage, din august 2007 şi debutul propriu-zis al puseului de criză de la noi, în ianuarie 2009. De data aceasta, sentimentele pieţelor, avizate asupra a ceea ce s-a petrecut rândul trecut, vor fi mult mai radicale şi contagiunea vest-est mult mai scurtă.

Problema este că, în opinia mea, dacă UE27 poate rezista în monedă euro la şocul grecesc, mă îndoiesc că poate să mai administreze şi alte două şocuri, mult mai puternice: cel spaniol şi cel italian. Datoriile suverane ale acestor două state sunt, faţă de cea a Greciei, ca Intercontinentalul  faţă de bojdeuca lui Ion Creangă.

La baza tuturor acestor evenimente, care, în opinia mea, se pot produce începând din această vară sau mai târziu poate (dar nu mai pot întârzia mult timp, pentru că UE27 nu mai are resurse să panseze gangrenele financiare uriaşe existente), stă lipsa rezecţiei cauzelor crizei: paradigma în care funcţionează azi afacerile, în primul rând sistemul financiar-bancar.

În prezent, băncile şi societăţile de tip corsar de piaţă sunt nişte mecanisme artificiale, care sunt în stare să calce în picioare orice, inclusiv naţiuni, de dragul profitului lor propriu cât mai mare. Această situaţie nu mai poate continua dacă nu vrem să ajungem în prăpastie.

Important este ca pe toate planurile, şi politic, şi economic, şi financiar, să urmeze o aterizare uşoară, nu una forţată, care ar distruge complet o mare parte din vieţile europenilor.

Share