home EVENIMENT, MASS MEDIA ANIMATIE: Disney Channel se lanseaza in Romania

ANIMATIE: Disney Channel se lanseaza in Romania

Share

Asa cum anunta Daniel Todoran aici, pe 19 septembrie se lanseaza Disney Channel in Romania, pe frecventa Jetix (Central and Eastern Europe). Ma bucur ca Disney intra in Romania in acest fel, dar am o anumita retinere fata de productiile de azi realizate de acest canal de filme de animatie.

Am vazut toata pleiada de mari filme clasice de desen animat realizate de casa de productie, insa am o retinere fata de actualele desene animate facute peste tot in lume azi. Sa luam, de exemplu, productia Disney “Kim Possible“. O grafica sDisneyChannelLogo pimplificata, fetele personajelor au trasaturi pocite, iar tematica este stupida.

Sa-mi fie iertat, dar nu-mi spun nimic aceste productii lipsite de inspiratie. In timp ce mari regizori ca Tim Burton (Frankenweenie) realizeaza filme de desen animat de lung metraj absolut fabuloase, iar alti regizori ne incanta cu “A Bug’s Life” (Pixar, John Lasseter, Andrew Stanton), “Stuart Little” (Rob Minkoff), “WALL-E” (Pixar, Andrew Stanton), “Rattatouille” (Brad Bird, Jan Pinkava) sau “Ice Age” (Chris Wedge, Carlos Saldanha), studiourile Disney realizeaza serii de scurt-metraje mult mai putin inspirate.

Ma mai deranjeaza serialele absolut cretine cu roboti, care populau/populeaza canale precum Jetix sau Animax si astept cu mare curiozitate sa vad ce ne ofera in Romania Disney. Motiv pentru care mi-am permis sa postez in embed un episod dintr-o serie preferata de mine din Disney Classics: “Chip si Dale”.

Dincolo de gusturile mele, ceea ce este important cred ca e faptul ca, dacaii dopezi pe copii cu astfel de subproductii dotate cu violenta gratuita, roboti si false epopei stelare cretinoide, ei vor deveni oameni maturi la fel de cretinoizi ca filmele de animatie pe care le urmareau cand erau copii si vor refuza adevaratele creatii ale domeniului, pe care le vor considera infantile, desuete si copilaresti.

Filmul de desen animat “modern” formeaza cu osardie un om plat, care-si tupileaza sensibilitatile si gratiozitatile proprii undeva, in zona subconstientului si lasa aceasta parte sensibila sa rabufneasca in domeniul constientului in unele dintre cele mai toxice moduri.

Uitati-va in jurul vostru, de exemplu intr-un autobuz in care se suie un grup de adolescenti. Veti intelege la ce ma refer.

Share