Afaceristul fugar braşovean condamnat Ioan Neculaie a fost prins în Grecia

Share

Ioan Neculaie, fost patron FC Brașov, afacerist de sub Tîmpa, a fost prins de polițiștii greci, după ce fusese condamnat de judecătorii români, însă a fugit din ţară.

Omul de afaceri Ioan Neculaie a fost dat în urmărire internaţională, de poliţişti. Acesta a fugit din țară, înainte să fie preluat de polițiști și dus la penitenciarul unde trebuia să își ispășească pedeapsa.

Neculaie își schimbase înfățișarea, în speranța că nu va mai putea fi recunoscut. S-a operat la față, și-a vopsit părul și barba, astfel că acum arată mai tânăr, scrie digisport.ro.

Judecătoria Braşov l-a condamnat pe omul de afaceri la doi ani şi două luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, se precizează pe site-ul Poliţiei Române, aminteşe Digi24.

Ioan Neculaie a fost condamnat pentru că ar fi tras cu arma înpropria mașină, într-un moment în care era foarte nervos, pentru că făcuse pană.

În urma acestui incident, procurori au deschis dosar penal, iar judecătorii au decis să-i dea această pedeapsă, însă a fugit din țară.

Polițiștii nu l-au găsit la locuința sa din Brașov și imediat l-au dat în urmărire națională, iar mai apoi în urmărire internațională.

Omul de afaceri a fost depistat de polițiști în Grecia, în zona Salonic. În momentul de față, este în custodia autorităților elene și va ajunge în fața judecătorilor greci, care vor stabili dacă va fi extrădat sau nu.

Ioan Neculaie a mai fost condamnat pentru infracțiuni asemănătoare, dar și pentru ucidere din culpă, însă a fost eliberat condiționat în anul 2018.

Share