home CORUPTIE, POLITICA Adio. CAC-PT – Tăriceanu a demisionat din ALDE. Nu e singurul

Adio. CAC-PT – Tăriceanu a demisionat din ALDE. Nu e singurul

Share

Călin Popescu Tăriceanu (şi nu e singurul) dă semnalul transformării fantoşei ALDE într-un patid-fantomă.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a relatat pentru dcnews.ro că s-a văzut nevoit să demisioneze din partidul său, pentru a putea candida pe listele Pro România, la alegerile Parlamentare din 6 decembrie.

Tăriceanu a explicat că fuziunea dintre ALDE și Pro România nu a fost acceptată pentru acest ciclu electoral, motiv pentru care candidații ALDE vor fi incluși pe listele partenerilor din Pro România.

„Legea electorală are niște constrângeri, nu ne permite să mergem pe o fuziune care este sub eticheta Pro România plus ALDE. Va trebui să mergem exclusiv pe lista unui partid și lista pe care vom merge la alegeri va fi lista Pro România. Acolo vor fi toți candidații.

Și cei care provin din Pro România, și cei care provin din ALDE. E foarte important ca alegătorii să știe asta, că atunci când pun ștampila pe Pro România, unii sunt de la ALDE, alții de la Pro România.” a explicat Călin Popescu Tăriceanu, conform DCNews, informează G4Media.

Reprezentanții ALDE au trimis și un comunicat de presă, pentru a informat că au aprobat protocolul de fuziune cu PRO România. Decizia ALDE de a fuziona cu Pro România va fi validată la Congresul extraordinar care va avea loc în data de 8 noiembrie. Pentru că procedura fuziunii durează, membrii ALDE s-au văzut nevoiți să demisioneze și să se înscrie în Pro România.

„Procedurile pentru organizarea alagerilor parlamentare în data de 6 decembrie prevăd ca termen de depunere a listelor la alegerile parlamentare data de 22 octombrie.

Prevederile legale in cazul fuziunii a două partide obligă ALDE și PRO România să candideze pe o listă comună, iar hotărârea Delegației Permanente a ALDE de a aproba fuziunea cu PRO România implică obligația tuturor candidaților la alegerile parlamentare să candideze pe lista PRO România.

Acest lucru presupune asumarea inclusiv a calității de membru de partid PRO România. Această obligatie revine tuturor membrilor ALDE care urmează să candideze la alegerile parlamentare și îl vizează inclusiv pe președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu”, se precizează în comunicatul de presă.

Potrivit unor surse citate de Agerpres, în afară de Tăriceanu, din partea ALDE se vor mai afla pe liste, printre alţii, Varujan Vosganian, Anton Anton, Constantin Avram.

Share