Actorul Alex Bogdan îl parodiază pe Daniel Ghiţă, lovind cu capul în foile de hârtie

Share

Popularul actor Alex Bogdan, de la Teatrul Mic, îl face praf pe deputatul PSD Daniel Ghiţă, după ce acesta a chinuit limba română cu spor, de la pupitrul Legislativului.

Discursul chinuit de vineri al deputatului PSD Daniel Ghiță, din Parlament, a devenit viral pe rețelele de socializare, stârnind numeroase ironii la adresa parlamentarului. Actorul Alex Bogdan, de la Teatrul Mic, a realizat și o parodie.

„Daniel Ghiță, fost luptător K1, actualmente deputat PSD, pierde lupta cu o foaie A4”, a scris Alex Bogdan, în prezentarea parodiei.

Deputatul PSD Daniel Ghiță a susținut vineri un nou discurs agramat și împiedicat în Parlament, încercând să îl atace pe deputatul USRPLUS Mihai Politeanu. Ghiță a citit cu greu timp de trei minute fără să își ridice ochii de pe foaie.

Enervat că Politeanu a scris pe Facebook, recent, despre Ghiță că „pumnii mei minte nu are”, legat de comportamenul huliganic al acestuia în Parlament, deputatul PSD a dorit să-i dea o replică. El a venit la tribună Parlamentului cu o foaie de hârtie de pe care s-a chinuit să citească timp de trei minute.

„Aceste fantome a trecutului ne urmărește și ne otrăvește viețile și astăzi”, a spus Ghiță la un moment dat.

„Domnule Politeanu, vă rog să îmi spuneți sincer, dacă puteți, măcar o dată în viață, ce ați căutat în arhivele SIPA împreună cu doamna Macovei, de la cine ați avut aprobare, în baza cărei legi, ce documente ați sustras, cu ce servicii ați colaborat, în vreme ce instituțiile Statului, deși sesizate, vin cu nerezolvarea acestei cauze. Pe cât de grav, atât de important pentru regimul democratic al țării noastre”, a acuzat Ghiță balbaindu-se deseori.

„Ca om politic, că cetățean al țării mele, nu am suportat niciodată sintagma utilizată de unii oameni politici, această țară, pentru că în ceea ce mă privește dintotdeauna am gândit românește, am simțit românește și întotdeauna inima mea, atunci când drapelul României a fost ridicat la Tokyo sau ori de câte ori, cu toată ființă mea, mi-am promovat și apărat valorile românești.

De asemenea, sunt colegi de-ai noștri din Parlament care efectiv aruncă de fiecare dată cu noroi, vorbe fără acoperire în fapte, delatiuni mizerabile, specifice fostei Securități.

Ce să înțelegem de aici, că aceste fantome a trecutului ne urmărește și ne otrăvește viețile și astăzi, sau că unii dintre noi sunt copiii foștilor securiști, care au distrus destine și vieți?”, a mai spus Ghiță. Ghiță și-a încheiat discursul cu mare greutate. „N-am ridicat nimănui… m-am ridicat numai prin muncă”, s-a încurcat deputatul PSD.

Share