Propaganda. Cât a primit de la PSD presa română, în anul 2021

Share

Peste şase milioane de euro a investit PSD, în presa aservită, pentru a-şi exercita propaganda asupra minţilor românilor.

Partidele au folosit aproape 34 de milioane de lei (aproape 7 milioane de euro) pentru propagandă și presă, în primele nouă luni.

Pe primul loc se află PSD. Majorarea subvenției prin rectificarea bugetară din septembrie trimite în fiecare lună aproape 40 de milioane de lei în conturile partidelor, spune Europa Liberă.

Partidele au obligația legală să prezinte în fiecare lună pe ce au cheltuit subvenția încasată de la bugetul de stat. Sumele sunt însă pe capitole, nu există o transparență totală privind destinatarii sumelor.

Subvenția a crescut însă consistent după rectificarea bugetară, iar parlamentarii nu au acționat. Dimpotrivă, Ordonanța de Urgență privind rectificarea bugetară stă ascunsă într-un sertar al Parlamentului până se formează noul guvern.

Aleșii aveau posibilitatea să modifice forma venită de la Palatul Victoria și să taie, spre exemplu, majorarea subvenției pentru partide. Prin OUG-ul din luna septembrie s-au dat în plus aproape 87 de milioane de lei pentru partide.

Subvenție partide în noiembrie

PSD – 14.924.909 de lei (3 milioane de euro);
PNL – 12.652.565 de lei;
USR – 6.820.730 de lei;
AUR – 3.020.684 de lei;
PMP – 780.883 de lei;
Pro România – 564.203 de lei;

Partidele au ajuns să încaseze lunar peste 38.7 milioane de lei până la finalul anului. Surse din PNL au declarat pentru Europa Liberă că decizia majorării subvenției a fost luată împreună cu PSD, motiv pentru care social-democrații nu au avut vreo ieșire critică pe subiect.

Share