Programele de Revelion de pe toate televiziunile au fost efectiv un dezastru, pe toate posturile, fără deosebire.
Despre toate acestea, am scris un scurt comentariu, în timp real:
Lungind-o acum: dacă te uiţi ce este pe sticla televiziunilor, îţi dai seama ce este în capetele românilor. TV-ul modelează.
Dacă pe televiziuni sunt nişte domnişoare mai mult goale decât îmbrăcate care dansează lasciv, unduindu-şi şoldurile fără nici o noimă, atunci mintea telespectatorului este pe potrivă, predispusă la senzualitate şi lipsită de creier şi discernământ.
Dacă vrem să formâm nişte oameni sănătoşi la cap în România, trebuie printre altele să le dăm programe de televiziune de calitate. Dacă le dăm gunoi, în capul oamenilor va fi gunoi, iar lumea noastră va naşte monştri diformi, precum se vede acum.
Probabil că singura lumină, în noaptea de Revelion, au fost scenetele umoristice, culmea, din vremea comunismului, date de Televiziunea Română. Atât de prost e ce se vede acum, la capitolul umor, pe tv, că acelea au devenit repere valorice.
Vă daţi seama cât de jos am căzut? Dar această lumină a fost un fel de penumbră sleită, din care ieşea când şi când soarele, balcâz şi diform.
Anume, aceste scenete notorii, arhicunoscute, date de TVR au fost exact aceleaşi pe care Televiziunea Română le rulează tot anul. Din arhiva vastă a televiziunii publice, puteau fi selectate alte scenete, pe care nu le văzuserăm tot anul.
În rest, un amestec scârbos de manele, muzică pop de ultimă generaţie, tone de muzică populară şi umor. Ori ceea ce ar fi trebuit să fie umor, dar în realitate era o colecţie de glume proaste, în care poanta (inexistentă) era o aluzie vulgară mai mult sau mai puţin transparentă.
O altă emisiune care a făcut excepţie, tot pe TVR, a fost cea a Iulianei Tudor, „O vedetă populară”. A fost finala concursului. Probleme: din nou muzică populară; formatul emisiunii era exact formatul de la emisiunea „Vocea României”, cu juraţii comentând – e drept, cel puţin unul, foarte bun – evoluţiile concurenţilor. Din punctul meu de vedere, o emisiune sub demnitatea unui program de Revelion, care ar trebui să fie un program de excelenţă.
Şi acum, pentru că se poate spune că nu pun nimic în loc, voi explica felul cum văd eu că ar fi putut fi rezolvat decent un program de Revelion.
În primul rând, se spune că, odată cu dispariţia textierilor de umor Puiu Maximilian, Dan Mihăescu, Ion Băieşu etc., nu mai avem autori de astfel de texte. Nimic mai greşit.
Avem o scenă trepidantă underground de stand-up comedy şi de aici cred că ar trebui început. Mişu Bendeac, Mihai Bobonete, Cosmin „Micuţu” Nedelcu, Dan Badea, Alex Velea, Sergiu Mirică, Sorin Pârcălab, Toma Alexandru, Cristi Popesco, Dan Frînculescu şi lista poate continua încă multe rânduri.
Cui susţine că stand-up-ul nu se ridică la exigenţele unei nopţi de Revelion, îi atragem atenţia că momentele cele mai sus valoric ale unor revelioane de poveste au fost monologurile lui Toma Caragiu, care erau stand-up, nimic altceva.
Apoi, să ne amintim de marele înaintaş al tuturor umoriştilor din vena studenţească, Dan Bacinschi, ca şi de marele său descendent: Doru Octavian Dumitru. Ambii făceau stand-up comedy.
Aşadar, cum procedezi, ca producător? Tocmeşti câţiva stand-up-eri să îşi pregătească încă din vară câte cinci texte, cu condiţia să lase vulgarităţile la o parte, obligându-i astfel să se concentreze pe comicul de situaţie şi de limbaj, în detrimentul efectelor speciale ieftine.
Variaţiunile pot fi infinite. De exemplu, să luăm formatul în serial „Una scurtă” – cu care oricine se poate detecta pe YouTube. Cinci sau şase stand-up-eri răspund la un set de întrebări, spontan, instantaneu. „Ce nu trebuie să-i spui soţiei de Revelion?” „Ultimele cuvinte rostite de Revelion, de preşedintele Klaus Iohannis” „Cele mai greu de imaginat situaţii de Revelion” ş.a.m.d..
Acum, iei toate producţiile realizate astfel – cu public tocmit, ori, dacă nu se poate, că-i pandemie – dar am văzut că „Garantat 100%”, cu Rebengiuc, a fost făcut cu public, cu măşti etc. – cu aplauze-conservă – şi le distribui, după ce ai făcut topul lor, astfel încât pe prime-time să fie date cele mai bune.
Adaugi alte evoluţii memorabile ale unor mari comici. Evident, ai Stan şi Bran, Charlie Chaplin, Fraţii Marx, Buster Keaton etc. Adaugi scenete foarte bune din anii 70, de la TVR (dacă eşti TVR, dar, repet, nu dintre cele pe care le vedem tot anul şi m-am cam săturat de resoneurii de la TVR, poţi să laşi să curgă totul natural, fără prezentare, cu etichete de identificare şi din când în când etichete de follow-up).
Între ele, pui clipuri video cu muzică foarte bună de toate felurile. Jazz, clasică, PopRock, populară (m-am săturat de chermezele cu băute de pe la televiziuni şi de politicieni cântând fals, ţinându-se de gât cu jurnaliştii, ca Rareş Bogdan cu Simona Gheorghe, pe RTV).
Dar când mă refer la muzică populară şi de petrecere, mă refer la greutăţi. Maria Tănase, Sofia Vicoveanca, Fărâmiţă Lambru, Gabi Luncă, Cornelia Catanga, Toni Iordache, Nelu Ploieşteanu, Ion Lăceanu, Ion Udilă etc..
La un moment dat, ţi se termină bugetul şi vrei să loveşti în continuare, plătind mai puţin şi totuşi având audienţă? Dă un film bun, o comedie deşteaptă. preferata mea este The Bellboy, cu Jerry Lewis. Dacă nu vrei un film clasic, dă un mare remake.
Steven Spielberg nu a lansat de prea multă vreme West Side Story. Ar fi o idee. Plus că există o mulţime de filme foarte bune care nu au fost niciodată difuzate pe televiziunile din România.
Depinde ce alegi dintre ele, potrivit pentru noaptea de Anul Nou. Nu ştiu, „Christmas with The Kranks„, „Meet John Doe„, ori „The Big Kahuna„.
Iar la cinci şi jumătate dimineaţa, dă-i, tată, cu „Periniţa”, nici o problemă.