Claudiu Manda, senator PSD și președintele Comisiei comune a parlamentului pentru controlul SRI, a achiziționat în acest an un imobil renovat în centrul Craiovei.

Manda a declarat pentru G4Media.ro că a plătit 150.000 de euro pentru 62% din imobilul al cărui preț total este de 230.000 de euro, restul tranzacției fiind acoperit prin schimbul unui apartament deținut de o firmă în care senatorul PSD este acționar.
”O parte din imobilul cu suprafața totală de 230 metri pătrați este ocupată de alți locatari”, a spus Claudiu Manda.
Anunțul publicitar publicat pe portalul de mică publicitate OLX.ro în august 2018 arată că imobilul avea, la acel moment, finisaje de lux precum ”ușile dotate cu clanțe cu cristale Swarowski, iar băile au robineții suflați cu aur de 24 k”.
