În sistemul judiciar românesc, foarte importantă este recunoaşterea vinovăţiei. Faptul că eşti conştient ce ai făptuit şi că astfel eşti pregătit să fii un bun cetăţean. Nu este cazul lui Dan Voiculescu.
Dan Voiculescu, eliberat condiţionat din închisoare. Sentinţă definitivă
La ieşirea din puşcărie, acest domn a declarat:
… mie mi-au fost furaţi trei ani din viaţă. Aceşti trei ani nu mi-i va da nimeni inapoi. Chiar dacă intră Traian Băsescu la închisoare… Am avut doua sentimente deosebite, două au ieşit în evidenţă. Un sentiment de durere a pleoapelor. Motivul: Stăteam foarte mult cu ochii închişi.
Pe timp de ziuă stăteam cu ochii închişi..Mi-am creat un fel de acvariu în care am reusit să trăiesc. Atât cât poate trăi un om într-un acvariu. Al doilea sentiment a fost regretul că 12 familii au avut de suferit din cauza mea. Oameni care au fost implicaţi în acest proces, ca să pot eu fi adus la închisoare…
Recunoaşterea vinovăţiei? O vorbă de DNA inventată
Comisia de la Penitenciarul Rahova a stabilit, explică DNA…
… că scopul pedepsei nu a fost atins. Trebuie analizat comportamentul condamnatului. Acesta transpare în procesul verbal întocmit de Comisia de la Penitenciarul Rahova. Vă rog să analizați dovezile temeinice de îndreptare.
Voiculescu nu a avut un comportament merituos, ci unul obișnuit, al oricărei persoane condamnate. Inculpatul nu a achitat prejudiciul din dosarul în care a fost condamnat. Nici măcar cheltuielile judiciare către statul român.
Mai mult, se vădeşte acum că Dan Voiculescu se consideră în continuare un (fost) deţinut politic. Să analizăm semnificaţiile acestui fapt.
Recunoaşterea şi rolul ei în reabilitarea unui infractor
Finalmente, nici nu mă interesează prea mult componenta răzbunării. Teoretic, dacă Dan Voiculescu făcea oricâte zile, săptămâni, luni sau ani de puşcărie şi îşi înţelegea vinovăţia, era bine. Dar nu, el este osificat în propria sa trufie, ca personajul lui Tenghiz Abuladze.
Finalmente, recunoaşterea vinovăţiei este esenţială în ceea ce se întâmplă cu un om după ce primeşte o condamnare. Cred că instanţele din acest motiv dau sentinţe mai blânde celor care îşi recunosc vinovăţia.
În sistemul judiciar american, unii puşcăriaşi sunt eliberaţi condiţionat şi după cinci sau 10 ani de puşcărie. Sunt aduşi psihologi, profileri, sociologi care analizează comportamentul omului. Din acesta, deduc dacă el îşi recunoaşte sau nu vinovăţia. Ipocrit sau nu.
Recunoaşterea vinovăţiei şi Dumnezeu
În fond, faptul că noi îl judecăm pe Dan Voiculescu este important, dar nu esenţial. Primul care trebuie să se întâlnească cu sine însuşi este omul. El trebuie să discute cu el, să se regleze cu propria sa conştiinţă şi să decidă, profund, dramatic, în sinele său, că a greşit şi pentru asta trebuie să ispăşească.
Şi nu poate face asta decât cu întreită sau înzecită greutate dacă nu se întâlneşte cu Dumnezeu în aceste procese de conştiinţă interne. Dacă nu o face, el rămâne după eliberare un pericol social. Dan Voiculescu este astfel.
El se consideră nevinovat. Vorbeşte în continuare de telepatie. Mimează un soi chincit de nerăzbunare pe Băsescu (/%W#(?) şi vorbeşte despre ocluzie intestinală.Nu mă uit pe Antena 3, pentru că mi-e scârbă, dar sunt convins că acum acolo este sânge pe pereţi.
Eu cred că, da, Voiculescu are o ocluzie intestinală a sufletului. De mult timp. Una mortală – duce la moartea sufletului său. Pe care şi l-a pierdut şi nu şi-l mai regăseşte. Pur şi simplu, a pierdut drumul. Să-l iertăm. Se va pedepsi oricum singur.