Noul naţionalism, marca secolul al XXI-lea, se manifestă în diferite maniere şi are la bază evoluţii despre care, dacă îi vorbeai unui individ tipic în deceniul nouă al secolului XX, te considera nebun.
Am scris în România liberă despre aceasta. Noul naţionalism este generat de faptul că aproape o treime din terenul arabil din ţară e deţinut de străini. Normal, având în vedere că în cei 26 de ani de după decembrie 1989, majoritatea guvernelor nu a reuşit să aducă prosperitatea.
Prosperitatea, avansul economic generează capital naţional. În cei 14 ani dintre cei 26 de după Revoluţie, în România au guvernat executive sprijinite de ultranaţionalişti zăltaţi. Ca Funar, Vadim, Gavra şi compania sau de rudele lor bune.
1990 – 1996: Cabinetul Roman 1; Cabinetul Roman 2; Cabinetul Stolojan; Cabinetul Văcăroiu;
2001 – 2004: Cabinetele Năstase;
2012 – 2015: Cabinetele Ponta.
Cu tendinţe ultranaţionaliste, contrareformiste, aceste cabinete au strigat sus şi tare, pe diferite tonuri şi cu diferite elemente de discurs, „nu ne vindem ţara”. Ţinând ţara în sărăcie, pe cât posibil, ca să o domine ei politic, economic, prin metode mafiote, au pregătit condiţiile pentru cumpărarea terenurilor agricole de către capitalul străin. Acesta, logic, a pus presiune, creînd condiţiile pentru noul naţionalism.
Noul naţionalism şi adoratorii pneumatici ai lui Vlad Ţepeş
Nu-i vorbă, oricum, şi într-o Românie prosperă ca Singapore, legile interne vor fi trebuit să apere o repartizare armonioasă a proprietăţilor între capitalul românesc şi cel străin.
Noul naţionalism are două laturi. Una xenofobă provine direct din peşterile hâde ale Vetrei Româneşti, din anii 90. Alta, pragmatică, se foloseşte de câteva noţiuni simple de economie.
Despre acestea am mai stat de vorbă anterior cu profesorul Avram Fiţiu, de la Cluj. Poate că acesta greşeşte sau nu. Cu certitudine e însă mai raţional decât unii adoratori pneumatici ai lui Vlad Ţepeş.