Andrei Baciu, nominalizat ministru al Sănătăţii, a fost retras de Cioloş din funcţie, după ce au devenit notorii pozele cu acesta.
LATER EDIT A apărut pe Facebook, la harneală, pagina „Nu-l retrageţi pe Andrei Baciu! Noi îl vrem ministru la orice!”, precum şi comunitatea „Aceeasi poza cu Andrei Baciu in fiecare zi”, La „Despre” scrie: „Pentru ca suntem in 2015. Pentru ca toti avem poze. Pentru ca un dosar penal inseamna mai mult decat o poza in chiloti.”
===
Împreună ci liberalul Cristian Buşoi, vuvuzeaua USL în timpul loviturii de stat din 2012, Baciu a organizat o campanie pentru drepturile pacienţilor.
Baciu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în anul 2011. Din această cauză, el a fost contestat de breasla medicilor, care îl consideră prea fraged ca să fie ministrul lor.
Marele scandal însă nu este acesta, ci acela pe care l-au provocat pozele sale compromiţătoare din vremurile în care era manechin, vag efeminate.
În featured aveţi o poză gros-plan din categoria „Abdomene, abdomene / Mi-aţi mâncat zilele mele”, care pot compromite orice tânăr care vrea să acceadă în viaţa politică. Urmează FOTOGALERIE:
Mai jos, CV profesional Andrei Baciu:
A fost rezident în chirurgie cardiacă la Spitalul Fundeni între ianuarie 2012 şi martie 2012, apoi la Spitalul Universitar „Charles Nicolle” (CHU de Rouen), din Rouen, Franța.
Din august 2014: stagii de chirurgie generală la Spitalul Universitar din București și de chirurgie toracică la Institutul „Marius Nasta”. În 2015, program de formare în management spitalicesc la Școala Națională de Sănătate Publică din București. Este președinte al Asociației S.O.S. Drepturile Pacienților.






