Ice Bucket Challenge. O tâmpenie…

Ice Bucket Challenge este o tâmpenie inventată de occidentalul gras şi plictisit care nu mai ştie ce trebuie să facă pentru a aduna bani destinaţi cauzelor nobile.

Toăşa-nvvăţătoare, pe care-o iubim cu toţii, făcuse-o prostie, şi-atunci a trebuit să se răscumpere. Vica era, ca-ntotdeauna, neastâmpărată, obraznică. Unde mai pui că avea note foarte proaste, pentru că nu învăţa. Aşa că toaăşa-nvăţătoare a tras-o de urechea dreaptă tare, tare de tot.

Când, ce să vezi? Mai să rămână cu urechea ei în mână! Acolo unde la orice om cartilagiul pavilionului urechii e prins de ţeasta capului cu piele, la Vica era o rană, care, când toaăşa-nvăţătoare a tras, s-a deschis.

Vica a urlat, scurt şi ascuţit. Toaăşa-nvăţătoare şi-a dus mâna la gură, înspăimântată. Vica a ajuns la cabinetul medical, părinţii ei au venit a doua zi la şcoală, să facă scandal. Dar toaăşa-nvăţătoare i-a potolit.

Duminică, a făcut la şcoală, după ce-a avut o discuţie cu urlando cu directorul, o sărbătoare cu chetă de bani pentru părinţii  Vicăi, că-s oameni săraci, să o ducă la spital, să-i lipească urechile de cap ca lumea.

Duminică, la nouă şi treizeci trecute fix dis-de-dimineaţă, tot comitetul de părinţi-n păr era adunat în curtea şcolii. Fetiţele erau cu părul strâns în codiţe cu cordeluţe albe, cu rochiţele albastre apretate. Băieţii aveau pantofii lustruiţi.

La bara fixă adusă îin curte, Marius, cel mai sportiv dintre băieţi, a făcut nişte gigantice de toată isprava, apoi un salt, şi-a căzut pe picioare, ca profesioniştii, cu genunchi-ndoiţi. Eu am spus o poezie de Eminescu („Floare-albastră, floare-albastră, totuşi este trist în lume!), din care n-am înţeles atunci nimic. Jaravete, golanul clasei, un an mai mare, a cântat gutural, cu vocea-n schimbare, prima strofă din „Treceţi batalioane române Carpaţii!„. Cristina, tocilara clasei şi febleţea mea declarată, a spus şi ea o poezie („Fost-ai tu frumoasă, Tu, Patria mea!„), din care n-a înţeles nimic atunci.

S-au adunat în total 800 de lei. Mama Vicăi şi-a luat un deux-pieces nou, tatăl un costum nou-nouţ, negru cu dungi, de la magazinul Fabricii de Confecţii. Iar Vica a stat două săptămâni în spital şi acolo a tocit, iar când s-a întors a luat şapte şi opt la toate materiile.

… Erau vremuri în care, sub asediul „imperialiştilor”, în lagărul România se lăsau (evident, depolitizate) lucrurile să se regleze social normal, firesc. Exista o logică a binelui. Chetele erau chete. Seratele de binefacere erau serate de binefacere. Mama şi tatăl Vicăi auziseră de Eminescu şi de Patrie şi admiraseră giganticele lui Dan Grecu, chiar dacă el era strugar, iar ea muncitoare textilistă. Toaăşa-nvăţătoare ştia că greşise şi, după ce primise un perdaf sănătos de la director, şi-a plătit păcatele.

Azi? Ce ştim noi azi să facem pentru cauze umanitare? Modelul american, adică arhetipul capitalismului, este să-ţi torni în cap o găleată cu apă recce cu gheaţă.

Şi dacă Ioan Porţi ăsta, biznisman pensionar, a procedat astfel, lumea o ia razna. E cul. E trendy. Până şi Esca, cea mai deşteaptă femeie-prezentator din Calea Lactee, a pus botul la găleată.

Acesta ne e nivelul. Rămâne cum am stabilit: Ice Bucket Challenge – o tâmpenie.