Băsescu: Aş putea publica toate discuţiile cu Ponta „Preşedintele Traian Băsescu
a spus că premierul Victor Ponta nu a fost niciodată pregătit la consultările de la Cotroceni şi a precizat că s-ar putea să ia decizia de a face publice toate întâlnirile cu acesta” (Curierul naţional)
Ioana Petrescu, despre discuţiile de luni cu Băsescu: Îmi trecea prin cap că este un război politic, voiam să-mi iau proiectul şi să plec „Este vorba de un război politic şi CAS-ul era la mijloc. Nu m-am dus acolo cu cifre ca să argumentez o teorie economică. Traian Băsescu nu aştepta nişte cifre, ci aştepta să spun că o să cresc nişte taxe. Dar vă spun din capul locului că nu o să fac acest lucru. (…) Am fost politicoasă, nu am replicat” (Adevărul)
Fostul administrator al patrimoniului, acad. Alexandru Bogdan, acuzat că a arendat pe nimic terenurile instituţiei „Cercetările procurorilor anticorupţie vizează mai multe contracte de arendă, printre care şi cele semnate de Alexandru Bogdan cu SC Grupul Industrial Voiculescu şi Grivco SA. Anchetatorii susţin că academicianul ar fi prejudiciat instituţia cu peste 10 milioane de euro, prin administrarea defectuoasă a patrimoniului imobiliar, pentru a servi interesele mai multor oameni de afaceri” (Puterea)
Cum a ajuns cea mai mare exploataţie agricolă din Europa la Culiţă Tărâţă „Culiţă Tărâţă, baronul UNPR de Neamţ, este acuzat de un fost partener de afaceri că l-a înşelat cu zeci de milioane de euro pentru a pune mâna pe cele 60.000 de hectare din Insula Mare a Brăilei. Gheorghe Strungariu, care a deţinut Cerealcom Vaslui, a depus zilele trecute plângere la DNA pentru înşelăciune împotriva lui Tărâţă” (România liberă)
Basescu confirma dezvaluirile „National” cu privire la EximBank. Ponta isi demite seful Cancelariei! „Inainte de a pleca la Bruxelles pentru a participa la lucrarile Consiliului Europei, Traian Basescu a acordat un interviu exploziv postului de televiziune B1. Iar interventia in direct a sefului statului a debutat chiar cu «traficul urias de influenta de la EximBank», dupa cum a caracterizat presedintele Romaniei cazul prezentat in exclusivitate de catre ziarul nostru pe parcursul ultimelor zile” (Naţional)
Ion Iliescu, piaza rea a candidaţilor PSD pentru Cotroceni „Ion Iliescu loveşte din nou. După ce le-a pus etichete infamante lui Adrian Năstase şi Mircea Geoană, bătrânul aparatcik sabotează acum și şansele la Preşedinţie ale mai tânărului element Victor Ponta” (EvZ)
Felix Voiculescu este disperat: „Minciuni! Minciuni! Minciuni!” „Dan Voiculescu se simte tot mai strâns cu ușa. Paradoxal, în timp ce Antene sale funcționează ca instrumente de propagandă împotriva tuturor celor care îi stau în cale, Felix Voiculescu se victimizează solitar pe blogul personal” (Curentul)
Vasile Blaga: „PDL şi PNL vor intra în alegeri într-o alianţă electorală. Uniunea Creştin-Liberală ar fi o denumire foarte bună” „Uniunea Creştin-Liberală ar fi o denumire foarte bună pentru alianţă, a precizat el, adăugând că există şi alte variante de lucru, printre care Uniunea Creştin Democrată sau Uniunea Liberal-Democrată” (Gândul)
După frauda cercetată de DIICOT, Carpatica Invest se închide de tot „Societatea de brokeraj Carpatica Invest, implicată într-un scandal privind tranzacţii neautorizate de clienţi, cercetat şi de procurorii DIICOT, pare că nu îşi va mai reveni, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a suspendat activitatea, pentru trei luni, începând din 16 mai 2014” (Bursa)
Oamenii din umbră: Gabriel Selischi, personajul-cheie din spatele noilor descoperiri de petrol ale Petrom „Sonda de explorare Marina 1 are un potenţial de 2.000 de barili pe zi, adică 0,2 mil. dolari zilnic. Lucrările din zonă vor continua, iar investiţia totală ar putea ajunge la 100 mil. euro. Gabriel Selischi, 47 de ani, românul care din septembrie anul trecut are pe mână cea mai mare comoară din portofoliul Petrom, activitatea de explorare şi producţie, spune că pariul Petrom cu Marea Neagră va continua, aceasta fiind zona cu un potenţial bun de noi descoperiri” (ZF)
