Arestarea lui Stan Mustanţă a aruncat în aer topul reţelelor mafiote din magistratură „Judecătorul Stan Mustaţă de la Curtea de Apel Bucureşti a stat în celulă şi a împărţit mâncarea cu foştii deţinuţi pe care i-a trimis după gratii. Magistratul va fi adus pe 6 mai la Curtea Supremă unde se va soluţiona contestaţia împotriva arestării preventive” (EvZ)
Premierul, reclamat la CNCD pentru “misoginism şi mojicie“ „Ruxandra Dragomir, candidat al Partidului Miscarea Populara la e
uroparlamentare, a anuntat, vineri, printr-un comunicat de presa citat de Ziare.com, ca va sesiza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru «limbajul insultator al premierului la adresa femeilor politice din Romania»” (Cronica română)
Război intern premier-preşedinte pentru un răspuns la războiul extern: cine convoacă CSAT „Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, că în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu nu va convoca CSAT pentru analizarea crizei din Ucraina, atunci convocarea va fi făcută de el, în calitate de vicepreşedinte, şi ceilalţi miniştri membri ai acestei structuri, în cursul zilei de luni” (Gândul)
Băsescu: Ponta va mutila instituțiile statului dacă ajunge președinte. România NU e în pericol de război. Nu am transmis niciun mesaj prin Ponta. Voi fi consultant al PMP și-l voi ridica la 30%. Ponta e în campanie Traian Băsescu: „Premierul vorbește de dragul de a vorbi. Deocamdată nu a depus niciun fel de strategie la CSAT. Nu poți să convoci CSAT-ul fără să ai documentele înainte. Aștept să depună această trategia, inclusiv în această noapte. De mâine dimineață eu o să vă anunț dacă a depus-o sau nu” (România liberă)
Guvernul dă primarii pe mâna Parchetului ca să-l înhaţe pe „Pinalti” „Guvernul a pus tunurile pe primari. Un eşantion de 11 localităţi, printre care se află şi Piatra Neamţ, păstorit de Gheorghe Ştefan «Pinalti», a intrat în vizorul Corpului de control al premierului. Ca urmare a suspiciunilor privind corecta implementare a proiectelor finanţate din bugetul Fondului pentru mediu, Executivul a decis să sesizeze Parchetul” (Naţional)
Antonescu: „Un USL fără PNL este un USL contrafăcut” „Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a acuzat, ieri, pe liderii PSD că folosesc simbolurile „contrafăcute” ale Uniunii Social Liberale, după destrămarea acesteia” (Bursa)
Fenechiu trimite epistole din puşcărie „Fostul ministru Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare, scrie din penitenciar că se va adresa instituțiilor internaționale pentru ca rechizitoriul său să fie evaluat de experți străini, spunând că este nevinovat și că nimeni nu va putea sta în calea luptei pe care o va duce cu sistemul” (Curentul)
Consiliul Europei cere statelor membre să-şi respecte obligaţia de a proteja jurnaliştii „Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a adoptat la 2 mai, în ajunul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, două documente ce vizează protejarea jurnaliştilor şi a celor ce fac dezvăluiri referitoare la ilegalităţi, încălcări ale legii, ale drepturilor omului, informaţii de interes public” (Curierul naţional)
Tunurile cu TVA ale iranianului de la Antrefrig „Saadati-Sohi Manochehr este un controversat om de afaceri de origine iraniană, care, mai nou, este cercetat de Poliţia Română şi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru mai multe infracţiuni. Cea mai gravă este aceea de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional, la care s-a asociat cu fratele său Saadati-Sohi Mojtaba şi doi notari publici” (Puterea)
Războinicii păcii: Băsescu şi Ponta „Deşi garantează amândoi că în România va fi pace, preşedintele Băsescu şi premierul Ponta nu pierd nici o ocazie ca să se arate îngrijoraţi de războiul ce stă să izbucnească în imediata noastră vecinătate” (Adevărul)
